• 4,6198

  • 3,9810

  • 3,9869

  • 163,9971

  • Executare silita 2Legea 138/2014 pentru modificarea Codului de Procedură Civilă a intrat în vigoare duminică, una dintre cele mai importante prevederi fiind executarea silită fără a mai cere în prealabil încuviințare de la instanță.

    Modificările, promovate în mod insistent de un grup de parlamentari dintre care mulți sunt certați cu legea, au provocat deja nemulțumire și temeri privind posibile abuzuri din partea băncilor și a executorilor judecătorești, dar și fericire în rândul celor din urmă, ridicați practic la rang de magistrați de noile prevederi legale.

    Reprezentanții executorilor judecătorești s-au plâns că până acum, știind de pe portalurile instanțelor de judecată, despre încuviințarea executării silite, debitorii își vindeau bunurile, își ascundeau veniturile și își închideau conturile bancare pentru a nu fi prinși de ”oamenii legii”.

    De partea cealaltă, abuzurile comise în procesul de executare, începând cu executarea a mai mult de o treime din salariu sau a unei sume mai mari decât creanța, continuând cu stabilirea unor onorarii de executare peste limitele legale și terminând cu ajutorul acordat unor rețele de cămătari, sunt arhicunoscute pentru debitori și avocații acestora.

    În afară de posibilitatea unor abuzuri împotriva debitorilor sau împotriva unor cetățeni executați fără să aibă în realitate vreo datorie, există o mare problemă de neconstituționalitate cu noile prevederi legale. Curtea Constituțională a decis deja în 2009 că prevederile introduse în Codul de Procedură Civilă în 2006, referitoare la executarea silită fără încuviințarea instanței, încalcă principiul separației puterilor în stat și dreptul debitorilor la un proces echitabil. E de așteptat ca în scurt timp să fie atacate la Curtea Constituțională și aceste prevederi.

    Un alt aspect important, de care trebuie ținut seama, este că titlurile executorii care nu sunt hotărâri judecătorești (inclusiv contractele de credit bancar) trebuie să fie mai întâi învestite cu formulă executorie de o instanță de judecată, prin urmare executarea lor fără parcurgerea acestui pas procedural este ilegală.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    One Response to Liber la abuzuri! Românii sunt deja executați silit fără încuviințarea instanței

    1. florin spune:

      bey marius pandele, esti jurist/avocat cumva?
      un contract bancar de credit nu este nevoie sa fie investit cu titlu executoriu.
      mai documenteazate inainte sa postezi mizerii…

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Scroll to top