• 4,6656

  • 3,9462

  • 4,0129

  • 165,6222

  • Victor Ponta 2Aparatul de propagandă al Guvernului condus de Victor Ponta continuă să își facă datoria și la începutul noului an, după ce în a doua zi de Crăciun ne intoxica cu o poveste despre creșteri economice științifico-fantastice în anul de grație 2014.

    După ce a atribuit băncilor niște estimări de creștere economică mai mari decât cele ale Guvernului, valabile la jumătatea anului, dar modificate radical între timp, agenția de știri de stat Agerpres ne anunță că și în anul 2015 vom avea parte de performanțe economice la fel de spectaculoase.

    Astfel, în anul 2015 estimările analiștilor băncilor ar ajunge până la 3,1%, în cazul ING Bank, cele mai mici estimări fiind cele ale BCR, de doar 2,2% creștere a PIB în termeni reali. În materialul agenției, economistul șef al ING, Vlad Muscalu, apare cu aceeași estimare de 2,9% pentru 2014, prezentă și  în știrea publicată pe 26 decembrie, deși între timp estimarea a fost redusă de la 2,9% la doar 1,8%, și ulterior chiar la 1,4%.

    În toamnă, BCR a scăzut la rândul său estimarea de creștere economică pentru 2014 până la doar 1,8%, iar pentru 2015 a scăzut de asemenea estimarea, în două tranșe, de la 3,3% inițial până la doar 2,2%. În momentul în care BCR avea o estimare de 3,3% pentru 2015, ING vedea o creștere economică mai modestă, de 3,1%, așa că este posibil ca și banca olandeză să vadă lucrurile într-o altă lumină în momentul de față.

    O a treia bancă apărută în știrea agenției, Unicredit Țiriac, avea o estimare de 2,7% pentru 2014, însă economiștii săi vorbeau în toamnă de o reducere până spre 2%. E posibil ca această reducere să nu fi avut încă loc oficial, însă e clar să așteptările nu mai sunt aceleași, nici pentru 2014 și nici pentru 2015.

    Partea cea mai proastă e că aproape toată presa a preluat ambele știri fără să mai caute informații suplimentare sau să își pună întrebări existențiale. În mod bizar, dacă înainte de 1989 ziariștii erau strânși cu ușa să publice minciuni și manipulări, acum răspândesc orice material propagandistic fără să mai fie nevoie de un aparat represiv care să îi împingă de la spate.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    2 Responses to Manipulare humanum est, perseverare Victor Ponta

    1. DoruS spune:

      Pai nu prea mai sunt ziaristi la publicatiile alea care preiau si nu verifica. Acolo lucreaza niste copy-pasteri de presa, ei nu genereaza continut ca n-au cu ce. Si inca e bine ca nu genereaza continut, la cata gramatica mai au de invatat.

      Niste oameni fara aptitudini de presa, multumiti ca au un job chiar daca sunt platiti prost si pe sarite, e oricum cu mult peste cat valoreaza „munca” lor.

    2. Sorin Costina spune:

      Ehehei !!! Daca se alegea DOTTORE eram de pe la 17 noembrie in „IEPOCA DE AUR” !!!!

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Scroll to top