• 4,6315

  • 3,9449

  • 3,9560

  • 158,0497

  • Ministerul Finanțelor Publice a venit cu o reacție după ce profesorul universitar Marian Preda, de la Facultarea de Sociologie, din cadrul Universității din București, a scris că „actualul Guvern vrea să naționalizeze banii din fondurile proprii ale universităților, pentru a putea plăti majorările de salarii din acest sector„.

    ”Cu ocazia rectificării bugetare, Guvernul României a identificat soluții în ceea ce privește recentele solicitări venite din partea universităților. Aşadar, în niciun caz nu este vorba despre o naționalizare a banilor proveniți din fondurile proprii ale acestora ci, dimpotrivă, de acordarea posibilității universităţilor de a utiliza și disponibilitățile din anii precedenţi, cu destinaţia pe care au solicitat-o.
    Precizăm că, potrivit regulilor bugetare, cheltuielile publice se finanțează din veniturile încasate în anul bugetar curent. În mod excepțional, pentru instituțiile din învățământul universitar de stat, prin rectificarea bugetară aprobată prin OUG nr. 63/2017 s-a prevăzut posibilitatea ca acestea să efectueze cheltuieli mai mari cu 225 milioane lei decât veniturile estimate a se încasa în anul curent din taxe de școlarizare, activități de cercetare, consultanță, donaţii, sponsorizări etc. Posibilitatea de a utiliza în anul 2017 cele 225 milioane lei din soldul înregistrat în anii precedenți a fost aprobată ca urmare a solicitării universităților cu destinația pe care au dorit-o, respectiv cheltuielile de personal, proiecte și cheltuieli de investiții”, arată MFP.

     

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Scroll to top