• 4,6618

  • 3,8861

  • 3,8986

  • 164,0125

  • bcr raiffeisenCazul băncii Hypo-Alpe-Adria, salvată de investitori, dar fără garanția statului federal și expunerile mari pe piețele din Ucraina și Rusia, economii afectate grav de război și, respectiv, sancțiunile internaționale sunt cauzele retrogradării, de către Fitch, a ratingurilor băncilor austriece Erste și Raiffeisen, consideră specialiștii citați de bursa.ro.

    În ciuda acestei scăderi de rating, cei mai mulți dintre specialiști nu consideră că subsidiarele din România vor fi afectate major. Este foarte posibil ca, în cazul unor probleme în Austria, băncile-mamă să aibă probleme în a-și finanța subsidiarele, dar specialiștii sunt convinși că Banca Centrală Europeană și banca centrală austriacă vor face toate demersurile pentru a preveni o criză, mai afirma specialiștii.

    „Banca (Hypo-Alpe-Adria – n.r.) a fost salvată din banii unor investitori, statul Carinthia (regiune austriacă – n.r.) garantând sumele cu care a fost finanţată instituţia bancară. În mintea investitorilor afectaţi de bail-in era că statul federal austriac ar fi contra-garantat sumele în cauză, însă, la data plăţii, Carinthia nu a avut banii, iar statul federal a anunţat că el nu a contra-garantat «ajutorul». În acest context, percepţia investitorilor din toată Europa a fost dată peste cap. Percepţia negativă se extinde şi către restul băncilor austriece”, a declarat Doru Lionăchescu, preşedinte al Capital Partners, citat de Bursa.

    Analistul economic Florin Cîţu spune că „mai multe date decât ceea ce ne spune BNR nu avem, iar Banca Centrală nu este destul de transparentă. În aceste condiţii, mergem pe premiza «Crede şi nu cerceta»”. El mai afirmă că agenția Fitch doar a confirmat ceea ce piaţa deja ştia despre băncile din Austria. Agenția Moody’s a retrogradat, în iune 2014, cu o treaptă, ratingurile pentru datorii pe termen lung şi depozite a 11 bănci din Austria, iar în iulie anul trecut, FMI avertiza că Austria că anularea de obligaţiuni ale Hypo Alpe-Adria ar putea ridica semne de întrebare şi asupra altor garanţii publice.

    „Atâta vreme cât băncile de la noi cu acţionariat austriac au solvabilitate bună şi noi nu avem nicio suspiciune cu privire la nivelul indicatorilor de performanţă raportaţi, dacă va fi nevoie BNR va semna o recomandare către Consiliul de Administraţie pentru acordarea unui credit, Banca Centrală îndeplinind rolul de împrumutător de ultimă instanţă. Toate băncile cu capital austriac îndeplinesc condiţiile în acest sens”, susțin reprezentanții BNR, potrivit sursei citate.

    Economistul Dragoş Cabat crede că, dacă băncile-mamă din Austria vor avea nevoie de mai multă capitalizare, subsidiarele de la noi nu trebuie să se aştepte la finanţare externă.

    „Acum, băncile locale sunt într-o situaţie bună şi nu vor avea nevoie de finanţare pe termen scurt. Întrucât în următorii circa doi ani nu se întrevede o activitate foarte mare pe segmentul creditării, nu va fi nevoie de finanţare din afară. (…) Sunt convins că Banca Centrală Europeană şi Banca Austriei vor face tot ceea ce este necesar pentru a nu crea o situaţie de panică sau îngrijorare faţă de situaţia de acolo”, este opinia analistului economic Aurelian Dochia (BRD).

     

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    One Response to Motivele și consecințele retrogradării ratingurilor băncilor din Austria

    1. […] niveluri, până la BBB, spunea atunci un analist al Fitch. Una dintre cele mai mari probleme este, consideră specialiștii, pe lângă atitudinea băncii centrale austriece într-un caz de salvare a unei bănci locale, […]

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Scroll to top