• 4,6656

  • 3,9462

  • 4,0129

  • 165,6222

  • Alexis TsiprasViitorul guvern al Greciei, rezultat în urma alegerilor câştigate duminică de Syriza, partidul premierului Alexis Tsipras, trebuie să adopte în următoarele câteva săptămâni o serie de măsuri legislative pentru recapitalizării urgentă a băncilor, relatează Kathimerini, citat de Mediafax. Procesul de recapitalizare a băncilor trebuie finalizat până la sfârşitul lunii decembrie, în caz contrar existând riscul revenirii în discuţie a unui haicut al depozitelor.

    Noul acord de salvare convenit de Grecia cu creditorii, în valoare de 86 de miliarde de dolari, prevede ca Parlamentul elen să aprobe planul de recapitalizare a băncilor până pe 15 octombrie, astfel încât legislaţia să fie corelată cu operaţiunile Fondului Elen de Stabilitate Financiară (HFSF) şi noua directivă europeană referitoare la întărirea băncilor.

    În ultimele câteva săptămâni au început pregătirile atât în Grecia cât şi în străinătate. Astfel, guvernul interimar elen a format un organism special, cu participarea Ministerului de Finanţe, Băncii Greciei şi HFSF, care să conceapă un plan de opţiuni pentru recapitalizarea instituţiilor financiare, iar guvernul să poată lua deciziile la timp.

    Potrivit programului, calitatea portofoliiilor de credite ale băncilor trebuie evaluată până la 30 septembrie. În acest scop vor fi efectuate teste de stres pentru a determina necesarul de capital al fiecărei bănci, la începutul lunii octombrie.

    Surse bancare au declarat că testele de stres vor fi publicate la sfârşitul lunii octombrie, iar băncile vor avea apoi la dispoziţie câteva săptămâni pentru a analiza interesul investitorilor străini de a participa la majorările de capital.

    Dacă necesarul de capital nu va fi prohibitiv de mare, se va trece la majorarea acestuia, probabil în perioada 15 noiembrie-15 decembrie. Este dificil de estimat care va fi necesarul de capital pentru fiecare bancă, care va fi stabilit în mare parte prin estimările macroeconomice utilizate de Banca Centrală Europeană (BCE).

    Deocamdată, creditorii Greciei insistă pentru o recapitalizare semnificativă, care să ofere băncilor o protecţie decisivă şi flexibilitate pentru managementul creditelor neperformante. Pe de altă parte, investitorii presează ca recapitalizarea să nu conducă la o diluare semnificativă a acţiunilor actuale.

    În România sunt active patru bănci elene, acestea cumulând aproximativ 12% din activele sistemului bancar. Astfel, Eurobank controlază Bancpost, National Bank of Greeece deţine Banca Românească, în timp ce Alpha Bank şi Piraeus Bank sunt prezente sub brand propriu.

    Operaţiunile din România ale băncilor din Grecia sunt considerate a fi printre activele cele mai valoroase şi mai sigure ale acestora, având în vedere situaţia stabilă a subsidiarelor locale ale instituţiilor de credit elene şi perspectivele economice bune ale României.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Scroll to top