• 4,5986

  • 3,8421

  • 4,0014

  • 164,6011

  • PIPEREAAvocatul Gheorghe Piperea a declarat ieri, în cadrul unei conferințe de presă a asociației Parakletos, formată din clienți ai sistemului bancar, că a primit o ofertă de la două bănci pentru conversia creditelor la cursul de la data semnării contractului, în condiții ”mult mai rezonabile” decât cele pretinse de Raiffeisen în cererea depusă la Tribunalul Bihor.

    Propunerea, primită în cursul verii, presupunea înghețarea cursului valutar la cel din momentul încheierii contractului, dar cu preluarea dobânzii la lei din acest moment, de circa 6% pe an. Această variantă este una ”de luat în seamă”, a declarat Piperea, citat de gândul.info.

    Varianta pe care o consideră însă cea mai bună avocatul este cea adoptată de Tribunalul Galați în procesul Costache vs. Raiffeisen: rambursarea creditului la un curs valutar cu 10% mai mare decât cel din data acordării, la dobânzile existente deja în contractele de credit în CHF.

    ”Dacă aceşti oameni îşi vor putea plăti datoriile timp de 25 de ani, sistemul bancar va fi stabilizat, nu destabilizat. Celor 3 milioane de persoane care sunt împrumutate la bănci, dacă le laşi 30% în plus pe lună, banii aceia se vor duce în consum şi vor apărea din nou creditele de consum, se va alimenta bugetul cu TVA şi aşa mai departe”, a explicat Piperea.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    5 Responses to Piperea: Două bănci sunt interesate de conversia la cursul istoric, la dobânzi de 6%

    1. facebook fans spune:

      Fascinating piece, would you be prepared publish extra?

    2. 2017 is a ridiculously long time to fulfill this important promise. what may seem like an inconvenience to you, or slightly more expensive, is nothing compared to what is going on in our world because of our widespread use of plastics. I can assure you I will tell everyone i know, and everyone i don’t know that can hear me, that you continue to have this as part of your product when asked to eliminate it….and that other companies have changed more rapidly. the financial pain you save by not moving more quickly will undoubtedly be outweighed by the losses when people choose to not use your product because of the environmental harm you are not trying to urgently change.

    3. For sure, this really is high quality little bit of post which I have face around well really. Complete simultaneously look at great web page.

    4. click here spune:

      Amaze, it’s actually a very good a part of formulate which i’ve encounter as part of drawn out an eternity. Carry out in addition , tour all my internet.

    5. bani din net spune:

      Locuri de munca in toata tara! Oferim din start contract legal si seriozitate maxima! Oferim si dovada platii! Primele castiguri au fost deja acordate! Tot mai multi oameni multumiti lucreaza cu noi! NU e MLM si NU e joc piramidal! Aveti sansa de a castiga 300 de dolari lunar, lucrand 3 ore pe zi ca operator online! Va trimitem detalii dupa ce trimiteti textul „Info” la adresa de email:banii.acasa@gmail.com

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Scroll to top