• 4,6656

  • 3,9462

  • 4,0129

  • 165,6222

  • av gheorghe pipereaGheorghe Piperea, unul dintre cei mai cunoscuți și implicați avocați în procesele dintre clienți și bănci, spune că „exportarea” creditelor prin cesionarea contractelor către entități din afara țării este ilegală. El arată că, atât în cazul creditelor aflate în plată, cât și ale celor cu întârzieri, cesionarea ridică o mulțime de probleme legale ce ar putea fi în dezavantajul debitorului, care însă trebuie să fie protejat de legislația țării în care a încheiat contractul. În plus, spune avocatul, practica exportării contractelor către entități din afara țării ar putea prezenta și aspecte infracționale, de competența DIICOT.

    Practica de cesionare a creditelor considerate de risc, precum cele în franci elvețieni (CHF), a fost foarte răspândită în România, potrivit mesajelor primite de la creditorii-cititori ai Paginii de Bănci.  De exemplu, mai mulți clienți ai OTP Bank ni s-au plâns că s-au trezit cu contractele lor de împrumut cesionate către OTP Ungaria, iar de acolo mai departe către OTP Olanda. Piperea spune că, în aceste cazuri, „exportul” de credite ar putea să intre în contradicție și cu reglementările băncii centrale, prin limitarea controlului și supravegherii BNR asupra acestor contracte.

    Redăm, mai jos, integral, răspunsurile oferite redacției PaginadeBanci.ro de avocatul Gheorghe Piperea:

    Întrebare: Cât de legală este „exportarea” creditelor către companii (bănci sau IFN) din alte țări? (am dori un răspuns defalcat pe credite cu restanțe și credite la care debitorul e cu plata la zi)

    Av. Gheorghe Piperea: Mai ales în cazul în care se cesioneaza în afara României credite aflate în plată (adică acelea care nu sunt în default), practica „exportării” acestor contracte este ilegală, întrucât ocoloesc, prin fraudă la lege, mai multe tipuri de norme. Spre exemplu, atunci când aceste cesiuni se fac fără știrea consumatorului, i se înclacă acestuia dreptul la informare cu privire la creditor.

    E posibil ca legislația protecției consumatorilor în țara de „export” să fie mai blândă cu băncile, de unde un prejudiciu adus drepturilor și intereselor consumatorului român care ar avea în România un regim mai favorabil, mai restrictiv pentru banci. Dacă țara de „export” nu este membră a UE, atunci cesiunea contractului anihilează în întregime dreptul uniunii europene, care protejează consumatorul, ceea ce face ca cesiunea să fie nulă.

    În altă ordine de idei, este posibil ca niște avocați „deștepți” ai băncilor să susțină că, dacă se formulează reclamații în România, atunci acestea ar trebui soluționate în țara de „export”, ceea ce ar face deosbit de dificil dreptul la petiționare. Costurile administrative și legale ar fi mult mai mari. Și mai delicat ar fi dacă în contract s-ar stabili o comeptență de soluționare în favoarea instanței de la sediul bancii/spv-ului (special purpose vehicle – companie înființată special pentru a administra credite neperformante – n.red.), ceea ce ar anihila dreptul de acces la justiție al consumatorului.

    În fine, cred că se ocolește și setul de norme bancare ce prevăd controlul și supravegherea activității bancare pe teritoriul României, din foarte multe puncte de vedere, inclusiv statistic. De exemplu, de aici a rezulta disputa în jurul numărului real al împrumutaților în CHF (franci elvețieni – n. red.) – BNR a susținut că sunt doar 75 de mii de debitori cu astfel de credite pentru că nu îi are în evidență pe cei exportați, care sunt, dupa unele estimări, mai mult de 40 de mii. Cine se ocupă de acești oameni, sub raportul controlului și supravegherii?

    În legătură cu creanțele care sunt deja în executare silită, aici lucrurile sunt și mai grave, întrucât reacția judiciară, dacă acești oameni ar vrea să se plângă pentru că, spre exemplu, colectorul de creanțe le execută silit locuința, ar fi mult prea înceată și costisitoare din moment ce ar trebui să te judeci cu cineva care are sediul în străinătate (procedurile de citare durează 4-6 luni, de regulă). Or, în cazul vânzării locuinței nu ai timp de așteptat.

    Și, cel mai grav este că acestor oameni li se exportă contractele și datoriile pe prețuri care sunt uneori sub 10% din valoarea nominală în timp ce lor nu li se acordă nici măcar reduceri de 10% la așa-zisele restructurări. În fine, sunt lucruri ciudate care se întâmplă în aceste tranzacții de export de contracte, inclusiv de natură penală – evaziune, spălare de bani poate, grup infracțional. Un judecător de la CSM a intuit și el că ar putea fi vorba și de infracționalitate transfrontalieră în aceste cazuri. Poate că și DIICOT se va interesa, cândva, de „fenomen”.

    Întrebare: Care sunt implicațiile legale ale acestei cesiuni? Care este legea care se aplică – cea românească sau cea din statul în care își are sediul cesionarul? Unde se poate adresa debitorul, la ANPC-ul românesc sau la instituțiile similare din țările unde a ajuns creditul? La ce instanță trebuie să se adreseze debitorul?

    Av. Gheorghe Piperea: În mod normal, ar trebui să se aplice legea română, exact pentru motivul că legislația protejează consumatorul și nu creditorul. Competența (atât a autorității de protecție a consumatorului, cât și a instanței) ar trebui să aparțină instanței române, adică cea de la domiciliul consumatorului, căci asta e regula în legisalția de acest tip. Orice clauză contractuală care ar stabili o altă competență ar trebui considerată nescrisă. Există însă contracte în care, așa cum am spus mai sus, se alege ca instanță competentă teritorial instanța de la sediul creditorului. Așa că, dacă vrei să reclami, o faci în Olanda, Ungaria etc. – este, evident, o clauză abuzivă, dar eu știu cum ar reacționa instanțele din București? Poate că, pentru a scăpa de volumul de dosare (care nu e așa mare cum lasă unii șefi din magistratură să se înțeleagă; vă rog să mergeți la Curtea de Apel și veți vedea ședințe cu 10 dosare), ar trimite dosarul în Olanda, Ungaria, cine știe?

    Întrebare: În ce fel poate cesionarul unui contract să modifice scadențarul sau dobânda sau orice altceva? Și pe baza căror prevederi din contractele inițiale? Sunt prevederile contractuale care ar permite așa ceva cesionarului legale în raport cu legislația românească și cu normele BNR?

    Av. Gheorghe Piperea: OUG 50/2010 stabilește că, deși cesiunea este permisă dacă se face cu un afiliat al băncii chiar și fără acordul prealabil al consumatorului, totuși contractul trece la cesionar exact așa cum era la cedent. Deci și rescadențarea, și emitarea altor documente ce țin de executarea/negocierea contractului, se fac în aceleași condiții. În plus, indiferent de sediul cesionarului, eu consider că tot legislația noastră internă se aplică (cu excepția cazului în care legislația străină ar fi mai favorabila consumatorului).

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    6 Responses to Piperea: „Exportul” creditelor, ilegal. Poate se va interesa și DIICOT de fenomen

    1. […] Olanda. Astfel de operaținui, mai ales în cazul în care se vând credite aflate în plată, sunt considerate ilegale de juriști și de reprezentanții […]

    2. […] Olanda. Astfel de operaținui, mai ales în cazul în care se vând credite aflate în plată, sunt considerate ilegale de juriști și de reprezentanții […]

    3. […] Piperea: „Exportul” creditelor, ilegal. Poate se va interesa și DIICOT de fenomen […]

    4. daaaaaa spune:

      Ups, scuze, nu ma referam la OTP cu lisa calitatii, ci la alta banca, dar m-a luat valul citind articolul vostru…

    5. daaaaaa spune:

      OTP Romania , invoca in instantele civile lipsa calitatii . Asta dupa ce in nume propriu cer executare silita a datormicului .

    6. necula spune:

      exista in ordonanta 50/2010 art 71, care spune ca atunci cand se cesioneaza un portofoliu de creante, cesionarul este obligat sa aiba o persoana (nu spune ca fizica sau juridica), in Ronania pentru solutionarea litigiilor. In cazul OTP SOLUTII FINANCIARE SRL OLANDA , intrucat administrarea creantelor o face tot OTP Romania, aceasta va raspunde in instanta. Legea 99/2006, art 171, stabileste competenta penala in cazul in care se impiedica supravegherea prudentiala. Cesiunea catre un SRL, nesupus normelor bancare nu este o impiedicare a supravegherii?!. Dar protectia datelor cu caracter personal?!

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Scroll to top