• 4,6618

  • 3,8861

  • 3,8986

  • 164,0125

  • PIPEREAProcesele colective dintre bănci și clienți nasc pasiuni nebănuite în ultima perioadă. Acuzat deja de o mulțime de lucruri de la începutul acestei frenezii, avocatul Gheorghe Piperea a mai primit astăzi câteva epitete, însă nu de la banca implicată în proces, ci de pe margine, de la susținătorii acesteia.

    Așa cum Antena 3 a ajuns de multe ori mai radicală decât politicienii pe care îi susținea, la fel se întâmplă și cu susținătorii din presă ai băncilor. Site-ul bancherul.ro, susținut de mai multe bănci locale, a prezentat din nou o relatare de la unul din procesele pe tema clauzelor abuzive, interpretând și de această dată într-o notă proprie evenimentele.

    Nemulțumirea ”bancherului” (articolul este nesemnat, deci nu se știe exact a cui e nemulțumirea), exprimată într-un articol al cărui titlu spune că Piperea le ”urechează” pe judecătoarele de la Curtea de Apel București, pleacă de la atitudinea pe care ar fi avut-o acesta față de completul de două judecătoare. Una dintre acestea ar fi avut preocupări cum ar fi trimiterea de SMS-uri și mesaje pe Whatsapp. “Cred ca este un dosar atat de important incat nu e cazul sa dati mesaje pe Whatsapp”, le-ar fi certat avocatul pe judecătoare, făcându-le să se emoționeze și să se scuze în mod repetat.

    Urecheala verbală administrată magistratelor nu este însă singura nemulțumire la adresa avocatului clienților bancari. Așa cum Mihai Gâdea sau Radu Tudor răspund la întrebări în locul lui Victor Ponta, și site-ul comunității bancare îi face parțial treaba avocatei BCR din procesul de la Curtea de Apel, Ana Diculescu Șova.

    Dacă în cazul avocatei se pare că singurul argument juridic este acela că un contract de credit ar reflecta voința părților și prin urmare nu poate fi atacat în niciun fel, jurnaliștii demontează pe rând afirmațiile lui Gheorghe Piperea, cu argumente mai mult sau mai puțin realiste.

    ”Argumentul lui Piperea sufera insa de o argumentatie schioapa. Sa vedem de ce. Piperea spune ca BCR vinde credite ipotecare catre recuperatori la un pret foarte mic, reprezentand 2% din valoarea acestora … Aici avocatul Piperea isi tradeaza, la randul sau, neatentia acordata acestui dosar, facand o comparatie improprie intre cele doua tipuri de credite. Pentru ca nu se poate compara un credit neperformant, pe care banca nu mai spera sa-l recupereze deloc, motiv pentru care este fericita sa obtina chiar si 2% decat nimic, cu un credit performant, cum sunt cele ale clientilor pe care-i reprezinta in instanta”, explică savant ”anteniștii” băncilor, suplinind lipsa de reacție a Anei Diculescu Șova.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Scroll to top