• 4,6656

  • 3,9462

  • 4,0129

  • 165,6222

  • av gheorghe pipereaGheorghe Piperea, unul dintre cei mai cunoscuți avocați ce-i reprezintă pe clienți în lupta cu băncile, consideră că oferta Băncii Transilvnia pentru clienții cu credite în CHF preluați de la Volksbank este o bază bună de start pentru negocieri și că este mai avantajoasă decât fosta propunere a băncii cu capital austriac cunoscută sub denumirea „Iceberg”.

    „Cei de la Banca Transilvania ne-au prezentat și nouă oferta de soluționare a problemei creditelor în franci elvețieni pe care o moștenesc de la Volksbank. În primul rând, comisionul de risc/administrare din toate contractele (și nu numai din cele care sunt indexate în franci elvețieni) vor fi eliminate. Acesta este deja un câștig cert pentru cei pe care i-am reprezentat (aceia care au început procesul încă din 2010 au și primit înapoi sumele plătitie – nedatorat – cu acest titlu)”, scrie Gheorghe Piperea.

    „Am înțeles de la unii cititori ai acestei pagini că începând de săptămâna trecută, Volksbank chiar nu mai încasează comisionul de risc/administrare. Dacă e așa, aceasta este o victorie a bunului simț, pentru care oamenii pe care i-am reprezentat și care și-au asumat primii riscul unui proces de lungă durată cu Volksbank merită felicitați. După ultimele evoluții de la CJUE relative la acest cost abuziv al creditului, era și timpul ca acest comision să intre în istorie.

    Să reținem, în primul rând, că acest cost reprezintă cam 25-35% din totalul costurilor lunare ale împrumutaților. Nu uitați că acest comision era calculat ca procent (de la 0,15 la 0,24%) aplicabil lunar la soldul creditului, ceea ce ducea către procente anuale de 2-3%, traduse în costuri suplimentare față de dobânda „redusă” afișată de Volksbank pentru a atrage clienți. În urma scoaterii acestui cost din contract, sumele de plată se vor reduce în aceeași proporție (25-35%). Acești bani se vor duce în consum, ceea ce va genera TVA (sper că aude asta și guvernul). În plus, sumele încasate până acum cu acest titlu se vor restitui/compensa cu plăți viitoare.

    În afară de această eliminare a comisionului din costuri, pentru cei cu credite în franci elvețieni se va face conversia în lei/euro, la cursul chf/leu din decembrie 2014 (3,7 lei pentru un chf), la suma în lei/euro rezultată urmând a se aplica un discount de 22,5%. Adaugând reducerea de costuri rezultată din eliminarea comisionului, precum și suma de restituit, cu titlu de plată nedatorată, rezultă că, pe ansamblu, „discountul” sare binișor de 40%. De aici rezultă că, indirect, se ajunge la ceea ce am solicitat noi încă din octmbrie 2013 – o înghețare a cursului francului elvețian față de leu (cred ca se ajunge undeva la 2,5 lei/chf).

    Este o bază bună de start al negocierilor.

    Este, în orice caz, o ofertă mai bună decât cea vehiculată de Volksbank prin toamnă, sub numele de cod „Iceberg”. Vă rog să observați că, în acea ofertă nu se spunea absolut nimic despre eliminarea din contract a comisionului (pe care și acum avocații obscen de bine plătiți ai Volksbank se chinuie să îl scoată legal; eu încă mai mai lupt cu ei în instanțe, în dosarele PNC 4- 7…).

    În plus – și acest lucru este esențial – cei de la Banca Transilvania au acceptat să negocieze cu mine ca reprezentant al clienților. Niciodată acest lucru nu s-a întâmplat până acum – nici Volksbank, nici BCR, nici Reifeissen nici ceilalți pârâți nu au vrut nici măcar să audă de o negociere în care eu să fiu implicat.

    Oricum, cei pe care îi reprezint trebuie să se abțină de la a semna orice chiar și în aceste condiții teoretic bune, pentru că se pot întâmpla surprize.

    Cei care nu au „mers” cu mine pe această cale trebuie, de asemenea, să fie atenți. Să aibă niște avocați sau alți specialiști alături când vor semna contractele. Timpul e scurt – 15 zile de la primirea ofertei”, încheie avocatul Gheorghe Piperea.

     

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    6 Responses to Piperea: Oferta Băncii Transilvania, mai bună decât cea a Volksbank

    1. Darie spune:

      „Oferta” BT este o mare inselatorie. Dar ca de obicei in romanica decat se vorbeste si nu se face nimic. De ce nu se poate negocia aceasta oferta? De ce nu se poate negocia noul contract de imprumut? Pentru o reducere care nu este chiar atat de mare in cele mai multe cazuri clientul va renunta la procesul in legat de creditul in franci isi ia angajamentul sa nu mai dea banca in judecat si ia un credit in lei cu dobanda variabila si cu un ROBOR la minimul absolut.
      Atentie!!! media ROBOR pe ultmii 8 ani este de 7,22% ce ce duce la un DAE de peste 10%, iar rata va deveni mai mare decat cea in franci fara posibilitatea de a mai da banca in judecata.

    2. mirea stefan spune:

      conversia se va face la cursul bnr sau la cursul din decembrie 2014

    3. Sebastian spune:

      Imi puteti spune va rog de unde aveti informatia ca „pentru cei cu credite în franci elvețieni se va face conversia în lei/euro la cursul chf/leu din decembrie 2014 (3,7 lei pentru un chf)”?
      In toate celelate articole pe acest subiect apar informatii similare cu urmatoarea: „conversia se va realiza la cursul BNR din data semnarii documentatiei in fata notarului public”.

      • adnana spune:

        Conversia se face la cursul BNR din ziua CONVERSIEI !
        Oferta noua este mai buna ??!!! Ce inseamna 35% din cursul din decembrie adica3.8035 ron OFERTA Volksbank SI OFERTA BT 22.5% si comisionul pe 7ani ( cam 10%-dar din 7 ani ) .CALCULATI pe un grafic d-ne Piperea

    4. George spune:

      Oferta „buna” de la Credit Europe Bank, conversia creditelor din CHF in lei la cursul zilei fara discount si normal fara reducere sau anulare a comisionului de administrare. Parca ies la vanatoare de fraieri!!!

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Scroll to top