• 4,6656

  • 3,9462

  • 4,0129

  • 165,6222

  • pensiiGuvernul polonez a anunţat cea mai mare restructurare a sistemului de pensii din ultimele două decenii, autorităţile urmând să desfiinţeze pensiile administrate privat, aşa-numitul Pilon II, transmite Reuters.

    Conform legislaţiei actuale, o agenţie de stat colectează cea mai mare parte din contribuţiile obligatorii ale angajaţilor la sistemul de pensii. O mică parte din aceste contribuţii merge la fondurile private de pensii, denumite în poloneză OFE, relatează Agerpres.ro.

    Acestea sunt gestionate în principal de jucători străini, precum NN, Aviva, AXA şi MetLife. În prezent, aceste fonduri deţin până la 80% din acţiunile unor companii şi sunt responsabile pentru aproximativ 20% din capitalizarea bursei de la Varşovia.

    Guvernul de la Varşovia va transfera aproximativ un sfert din activele de 140 de miliarde de zloţi, (35,2 miliarde de dolari), deţinute în prezent de fondurile private de pensii către un singur vehicul de investiţii denumit Fondul Demografic de Rezervă, iar fondurile private OFE vor fi închise.

    Banii vor fi investiţi de un manager desemnat de Guvern, iar Executivul va putea să utilizeze activele fondurilor de pensii pentru a reduce datoria publică. Restul activelor fondurile private de pensii vor fi transferate către o serie de noi fonduri mutuale ce le vor investi în numele deponenţilor şi fără implicarea statului.

    „Ceea ce spunem este că active în valoare de aproximativ 100 de miliarde de zloţi nu vor fi vândute pentru a finanţa bugetul, ci vor rămâne pe bursă şi vor ajuta la dezvoltarea ei“, a declarat vicepremierul polonez, Mateusz Morawiecki.

    Economiştii spun că acest plan, care va intra în vigoare în 2018, va da Partidului Lege şi Justiţie (PiS) noi fonduri pentru a-şi finanţa programul de asistenţă socială. Pe de altă parte, acest plan ar putea să îi încurajeze pe polonezi să economisească mai mult, prin crearea de stimulente pentru a participa la schemele de economii voluntare.

    Partidul conservator Lege şi Justiţie a câştigat detaşat alegerile legislative din octombrie cu o serie de promisiuni printre care reducerea vârstei de pensionare, alocaţii pentru copii de 500 de zloţi pe lună (126 de dolari), scutiri de impozite şi medicamente gratuite pentru persoanele în vârstă.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Scroll to top