• 4,5986

  • 3,8421

  • 4,0014

  • 164,6011

  • Clienti banciDecizia recentă a Tribunalului Galați, prin care un client al unei bănci a obținut plata ratei la un curs CHF/RON cu doar 10% mai mare decât cel de la data acordării creditului, a dat speranțe celor care au acționat până acum băncile în judecată și, mai mult, a determinat un număr mare de români să își caute la rândul lor dreptatea în instanță.

    Potrivit avocatului Marius Coltuc, specializat în astfel de litigii, decizia Tribunalului din Galați a creat ”o adevărată revoluție” în ceea ce privește dosarele axate pe denominarea creditelor în franci elvețieni. ”In fiecare zi există un număr de 10 persoane interesate de aceste dosare. Decizia de la Galați este prima irevocabilă. Vor urma cu siguranță și altele”, este de părere avocatul.

    Casa de avocatură a lui Marius Coltuc are în momentul de față circa 600 de dosare, atât colective cât și individuale, având ca obiect denominarea, majoritatea având termene de judecată în luna octombrie. Sumele de recuperat sunt în medie de 5000 de franci elvețieni pe dosar, prejudiciul total produs clienților fiind astfel de circa 3 milioane de euro. Acestora li s-ar adăuga, bineînțeles, banii economisiți în viitor ca urmare a plății ratelor la cursul din data contractării creditului.

    Reducerea ratelor, între 30% și 50%

    Nu este o sumă mare pentru bănci, însă pentru clienți ar fi vorba de o mare gură de oxigen. Conform calculelor avocatului Gheorghe Piperea, coordonatorul casei de avocatură Piperea și Asociații, ratele clienților care au dat în judecată băncile ar putea înregistra o reducere între 30 și 50% dacă instanța le va da câștig de cauză.

    Piperea și Asociații este lider de piață, cel puțin în privința dosarelor colective. În dosarele depuse deja la instanțele de judecată, lansate în toamna anului trecut, existau un număr de aproximativ 1300 de persoane, grupate într-un număr total de 10 dosare, deschise împotriva a 9 bănci. ”La aceștia trebuie adăugați cei 1400 de clienți care vor fi reclamanți în valul doi”, spune Gheorghe Piperea. Este vorba de o picătură într-un ocean, dacă raportăm aceste cifre la numărul total de clienți care au contractat credite în valute exotice de la băncile românești în perioada de boom economic.

    Potrivit lui Gheorghe Piperea, interesul pentru acest tip de dosare a apărut în vara anului 2013, când a început și constituirea primelor grupuri de clienți care au solicitat denominarea. Interesul s-a menținut ridicat însă și pe parcursul acestui an, iar decizia de la Galați îi pune într-o poziție favorabilă pe cei care vin din urmă cu reclamații împotriva băncilor. ”Hotărârea Tribunalului Galați, prin caracterul ei definitiv, reprezintă un puternic precedent judiciar, de care instanțele învestite cu acțiuni similare vor trebui să țină cont”.

    Printre băncile vizate de procesele legate de denominarea creditelor contractate în franci elvețieni se numără Volksbank, BCR, OTP Bank, Unicredit, Piraeus, Banca Românească, Garanti Bank, Credit Europe Bank, BRD, Raiffeisen, BancPost și Millennium.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    5 Responses to Precedentul Galați i-a mobilizat pe clienții păgubiți de bănci: ”a creat o adevărată revoluție”

    1. facebook fans spune:

      […] had a touch upon my post Never Pray For Patience, we desired to share her comment and my response: I watched Evan Almighty, and won’t […]

    2. P&G…. I realize it takes time to transform a supply chain, but on this we’re talking about one raw material input. It is not unreasonable to secure, with your power and influence, a natural/renewable source for your scrub beads within a year and a half. And you will make your biggest customer Wal-Mart look better in the process too.
      Thank you, Jeff Wilson

    3. Dang, it really is extremely good part of formulate which i’ve find within endless extended period of time. Can too go to very own web site.

    4. Incredible, here is the splendid bit blog post which i’ve see throughout huge extended period of time. Conduct in addition go to see my current online site.

      • Ive had 3 c-sections and I played it very safe and started 8 weeks afterwards. Start off light and build up every week until you get to the amount you want. Excellent care of your incision is the key to long term results! Besides you have plenty of time to lose and tone.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Scroll to top