• 4,6656

  • 3,9462

  • 4,0129

  • 165,6222

  • ewa-kopacz

    Polonia lucrează la o strategie pentru convertirea în zloţi a creditelor ipotecare în franci elveţieni ale populaţiei, costurile operaţiunii urmând să fie suportate de bănci, a declarat, luni, premierul polonez, Ewa Kopacz, transmite Bloomberg.

    Conversia va fi una dintre propunerile de pe lista Guvernului, ce urmează să fie prezentată până la finele acestei săptămâni, a precizat Ewa Kopacz, într-un interviu acordat postului public de radio.

    Kopacz a adăugat că băncile ar trebui să introducă ‘rapid’ modificările, iar Autoritatea de Reglementare a Pieţelor Financiare din Polonia va urmări răspunsul băncilor.

    ‘Dacă voi fi nevoită să aleg între interesele băncilor şi cele ale celor care au luat credite, voi fi de partea populaţiei, iar băncile vor fi cele care vor suporta nota de plată şi nu bugetul de stat. Voi face toate eforturile pentru a mă asigura că aceste măsuri vor intra în vigoare cât mai curând posibil şi nu în 3-4 luni, pentru că viaţa oamenilor depinde de acestea’, a declarat Ewa Kopacz.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    6 Responses to Premierul polonez: Sunt de partea cetăţenilor cu credite CHF, nu a băncilor. Se pregăteşte conversia în zloţi

    1. […] Premierul polonez: Sunt de partea cetăţenilor cu credite CHF, nu a băncilor. Se pregăteşte conv… […]

    2. […] Premierul polonez: Sunt de partea cetatenilor cu credite CHF, nu a bancilor. Se pregateste conversia… – paginadebanci.ro656 shares 227 comments 1361 likes 2 tw. trackbacks 119 tw. followers […]

    3. Pascu Iosif spune:

      Polonia prin persoana doamnei PRIM MINISTRU EWA KOPACZ are o atitudine ferma de apararea cetatenilor proprii tari, Polonia.
      De ce Romania are un prim ministru care nu vede ce se intimpla in Polonia? De ce nu apara interesele celor care nu pot sa se apere indiferent ce fac,impotriva bancilor care urmaresc doar profituri mari.De ce BNR-ul tace milc cind este supraveghetorul activitatii tuturor bancilor care actioneaza in Romania cu acordul BNR.?Ce stiau romanii despre contractele care ascundeau multe articole abuzive? Cind A Vasilescu nu cu mult timp in urma spune,citez”Roamnai NU ARE juristi specializati in banci”pai atunci de ce aruncati vina pe cetatean? Sa va fie rusine domnule Vasilescu.Aveti multe gafe prin declaratii,mai degraba aparati interesel bancilor decit a cetatenilor proprii tarii in care traiti cum se poate vedea si altii inalti demnitari din BNR fac acelasi lucru ,lobi pentru banci,acest lucru ca, da de banuit.Miroase urit.Polonia a fost si este cu multi pasi in fata romaniei,oare noi ce motiv avem sa nu fim ca ei?Dupa cum se vede acolo cetatenii au guver au autoritati care stiu ca apararea interesrlor cetatenilor trebuiesc aparate in cazul de fata si mai ales cind asupra lor planeaza riscuri enorma ,urmare abuzurilor savirsite de banci.Poate ati auzit dar nu va interesa ca multi romani si-au pus capat zilelor cind nu au mai putut sa-si achite creditele si au fost executati silit.Vrea tara acest lucru? Cui ii este de folos? Familii destramate ,copii fara unul din parinti . Mai putem discuta despre natalitate cind se vede cu ochiul liber scaderea natalitatii.Ce tara v-a fi Romania peste 15-20 de ani?O tara de datorninici pe viata uramare abuzurilor din contractele de credit pentru o locuinta.BNR prin politica creditelor a IMPINS spre abordarea CHF si se stie clar de ce ,vezi dobinzile la creditele in lei.BNR,TIRZIU, a atras atentia asupra fenomenului actual si intr-un mod necovingator,prin 2010 cind deja „Molima ” CHF a luat o amploare destul de mare.Croatia a fost primul stat care imediat ce a intrat in UE si a constatat o sinucidere a unui cetatean din cauza executarii silite,prin persoana primului ministru a luat masuri de protejarea impotriva abuzurilo constatate ,asupra cetatenilor.BNR -ul a stat in espectativa.Cite exemple care se vad ramin fara reactia BNR -ului a GUVERNULUI care stie sa scoat OU doar in scop politic care vizeaza interesele partidelor de la putere? Interesel romanilor nu se vad ,nu se aud,nu se percep chiar daca sunt semnalate de presa ,de sentinte judecatoresti ,de consecintele dramatice ale multor romani.Asi dori sa vedem LUMINA INTELEPCIUNII la toti cei care sunt pusi sa vegheze la binele natiunii noastre ,a ROMANILOR asa cum alte state o fac.

      • MICSA MARIA spune:

        Doamne, ce bine este atunci cand conducatorii unor tari tin la poporul lor!. L-am urmarit pe premierul grec, acum vad premierul polonez cum se lupta si este de partea cetatenilor cu credite CHF si pregateste conversia in zloti. La noi lasa-i dracului pe romani, ca se descurca ei singuri cum pot, cum stiu! Cum sa-i pese lui Iohannis sau lui Mugur Isarescu, Adrian Vasilescu de romani ,ca ei au salarii marii, plus pensie, case cat cuprinde si multe alte beneficii. SA LE FIE RUSINE!

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Scroll to top