• 4,6618

  • 3,8861

  • 3,8986

  • 164,0125

  • Dacia LoganBăncile care vor să participe la programul „Prima Maşină“, prin care se doreşte stimularea achiziţiei de automobile noi, au avut termen limită până aseară să îşi depună ofertele de înscriere la sediul Ministerului Finanţelor Publice şi la Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, potrivit capital.ro.

    Instituţiile financiare au trebuit să transmită nivelul costurilor totale pe care le vor aplica pentru finanțările acordate, valoarea estimată a garanțiilor care urmează să fie acordate în cadrul Programului, precum și angajamentul de respectare a încadrării costului finanțării cu garanție guvernamentală în marja maximă de 3% peste indicele ROBOR la 6 luni.

    Programul de stimulare a cumpărării de autoturisme noi permite persoanelor fizice achiziționarea unui autoturism nou, în valoare de cel mult 50.000 de lei plus TVA, prin contractarea de credite garantate de stat în procent de maxim 50%.

    Beneficiarii Programului trebuie ca la data solicitării creditului să aibă vârsta de minimum 18 ani și capacitate deplină de exercițiu, să declare pe propria răspundere că nu au mai deținut în proprietate un autoturism nou, să nu înregistreze restanțe la plata altor credite bancare și să nu aibă obligații de plată restante la bugetul general consolidat.

    De asemenea, potențialii beneficiari trebuie să dispună de un avans de minimum 5% din prețul de achiziție al autoturismului, care va fi asigurat printr-o poliță de asigurarede tip CASCO, pe toată durata de valabilitate a garanției.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Scroll to top