• 4,6616

  • 3,7864

  • 3,9861

  • 160,3111

  • otp-bankOTP Bank a remis redacţiei un comunicat în care banca îşi prezintă punctul de vedere după procesul cu ANPC în care instanţa, Curtea de Apel, a dat un verdict care validează sentinţa iniţială de excludere a clauzelor adiţionale.

    Iată punctul de vedere al OTP:

    Pentru o informare corectă şi completă, precizăm faptul că procesul a fost demarat inițial pentru cei aproximativ 400 de clienţi care au refuzat semnarea actelor adiţionale întocmite în baza OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori. Instanţa a extins pe parcurs procesul pentru 8.000 de clienţi, dar în cazul a 7.600 dintre aceştia, au fost eliminate deja respectivele clauze încă din anul 2010, atunci când au fost implementate prevederile OUG 50/2010, prin eliminarea dreptului băncii de a modifica unilateral nivelul dobȃnzii. 

    Reamintim cu aceasta ocazie principalele aspecte reținute de instanță în procesul despre care discutăm: 

    Art. 5 DOBANDA CURENTA SI DOBANDA PENALIZATOARE

    5.1. La data incheierii prezentului contract, rata dobanzii curente este de…….%. Dobanda se

    stabileste in forma procentuala, ca rata anuala de dobanda.

    5.2. Dobanda este variabila in conformitate cu politica Bancii. Dobanda curenta poate fi modificata in mod unilateral de catre Banca, luand in considerare valoarea dobanzii de referinta pentru fiecare valuta (ex: EURIBOR (EUR) / LIBOR (CHF) / RUBOR (RON) etc), fara a exista consimtamantul Clientului. Noul

    procent de dobanda se va aplica la soldul creditului ramas de rambursat incepand cu data de aplicare stabilita de Banca. Modificarea dobanzii va duce la recalcularea dobanzii datorate.

    5.3. Noul procent de dobanda va fi comunicat Imprumutatului prin intermediul unei scrisori simple sau extras de cont trimis la adresa de corespondenta specificata de acesta sau prin afisare la sediile unitatilor bancare. Clientul consimte ca aceasta metoda de notificare este suficienta, nefiind necesara incheierea unui act aditional la prezentul contract de credit in acest sens, renuntand la orice eventuala plangere/ opozitie/ contestatie ulterioara. 

    Art. 6 DOBANDA CURENTA

    6.1 Pentru Creditul acordat, Clientul datoreaza si va plati Bancii o rata de dobanda revizuibila in conformitate cu politica Bancii.

    6.2 Banca isi rezerva dreptul sa revizuiasca periodic rata dobanzii, in functie de evolutia indicatorilor de referinta pentru fiecare valuta (EURIBOR pentru Euro, LIBOR pentru USD, LIBOR pentru CHF si BUBOR pentru RON).

    6.3 Noile valori ale ratei de dobanda si ratei lunare de platit, vor fi comunicate prin intermediul unei scrisori simple, trimisa la adresa de corespondenta specificata de Client. Clientul convine ca aceasta metoda de notificare este suficienta si renunta la orice plangere si orice opozitie/ contestatie ulterioara cu privire la faptul ca aceasta metoda a fost nepotrivita sau insuficienta.

     

    Astfel, în esenţă, modalitatea de eliminare a clauzelor abuzive este un aspect netransat în mod evident prin hotărȃrea judecatorească, ci mai degrabă o procedură formală, atȃt timp cȃt prevederile acestora nu au produs efecte în cazul clienților care nu au acceptat aplicarea OUG 50/2010 sau au fost eliminate din contractele implementate ca urmare a aplicării OUG 50/2010, încă din anul 2010. 

    Ȋn plus, dorim să amintim faptul că prin aplicarea OUG50/ 2010, toate contractele OTP Bank Romȃnia sunt conforme cu toate prevederile legale, însă clienţii au avut posibilitatea refuzului de aplicare a ordonanţei dată prin Legea 288/2010 de aplicare a OUG 50/2010. 

    OTP Bank România a lansat, în decembrie 2015, un program de conversie dedicat creditelor în CHF, bazat pe soluții personalizate, pe termen lung. Acestea presupun reduceri substanțiale ale datoriilor actuale ale clienților, urmând ca sumele rămase după aplicarea discountului să fie convertite în RON sau EURO, la alegerea clientului. Ȋn definirea termenilor contractuali, oficialii băncii au ținut cont de informațiile primite din partea clienților și reprezentanților asociațiilor de profil, pe marginea soluțiilor ce vizează creditele în CHF.  Pȃnă în momentul de faţă, 80% dintre clienţii băncii cu credite în CHF deja şi-au exprimat interesul de a beneficia de programul de conversie.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Scroll to top