• 4,5986

  • 3,8421

  • 4,0014

  • 164,6011

  • volksbankReprezentantul uneia dintre firmele care au cumpărat pachetul de credite ipotecare în valoare de 500 milioane de euro de la Volksbank în această vară a ținut să îi liniștească pe foștii clienți ai băncii austriece, prezentându-și firma într-o lumină roz pe unul din site-urile sponsorizate de sistemul bancar.

    „În privința recuperării creanțelor debitorilor persoane fizice (și nu numai) politica noastră este de a recupera pe cât posibil în urma acțiunilor amiabile. Atunci când suntem contactați de debitori cu diverse probleme sociale (pe care le pot demonstra), noi sărim în ajutorul acestora, oferindu-le discounturi sau condiții aparte pentru returnarea datoriei”, a declarat Cristian Dușmănescu, directorul de marketing al APS România, pentru site-ul bancherul.ro.

    Reprezentantul APS, cu un nume parcă predestinat recuperării de creanțe, îi îndeamnă pe debitori să îi contacteze atunci când primesc notificări din partea firmei, pentru că în acest fel dovedesc că sunt de bună credință și ”au toate șansele să fie întâmpinați cu un angajament care să țină cont de particularitățile situației lor”.

    Discounturile nici nu ar trebui să fie o problemă pentru recuperatori, din moment ce aceștia cumpără întotdeauna creanțele bancare la prețuri mult sub valoarea nominală. În cazul creditelor Volksbank, prețul vehiculat în piață a fost de circa 20% din valoarea nominală a creanțelor, în condițiile în care acestea sunt garantate cu ipotecă.

    Vorbele dulci ale reprezentantului APS vin oarecum în contradicție cu informațiile deținute de noi. Astfel, o parte a foștilor clienți Volksbank nici nu au mai fost contactați de reprezentanții vreunei firme de recuperare pentru a negocia o rezolvare amiabilă, ci direct de executorul judecătoresc.

    Alții au fost notificați, au fost la discuții, însă li s-au propus soluții care presupuneau plata unor rate mult mai mari decât cele către Volksbank. Nu este clar însă dacă aceste cazuri erau în curtea APS România sau a altor recuperatori din grupul care a cumpărat creditele de la Volksbank.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    6 Responses to Recuperatorii care au cumpărat creditele Volksbank: ”noi sărim în ajutorul debitorilor”

    1. Kacy Brister spune:

      Hi, Neat post. There’s a problem along with your site in web explorer, may test this… IE still is the market chief and a big part of people will miss your great writing because of this problem.

    2. crorkz spune:

      Ji53S2 you’ve an important weblog here! would you wish to make some invite posts on my blog?

    3. Yes I am also in search of Flash tutorials, because I would like to learn more on the topic of flash, therefore if you have please post it at this place.

    4. Gil Rhodes spune:

      Hello! I’ve been reading your site for a long time now and finally got the bravery to go ahead and give you a shout out from Atascocita Tx!
      Just wanted to say keep up the excellent job!

    5. iulia spune:

      Cele mai noi locuri de munca! Seriozitate maxima! Contract legal si incheiat imediat! Au inceput primele plati! Foarte multi oameni lucreaza deja cu noi! NU e joc piramidal si NU e MLM! Cei care au inceput activitatea sunt foarte multumiti! Lucrati 3 ore pe zi, ca operator online, si castigati 300 dolari lunar! Va trimitem detalii dupa ce expediati textul „Info” la adresa de email: iulianaorza@gmail.com

    6. Surprise, here’s a first class portion of post which i’ve go through at endless very long. Would also trip a few internet site.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Scroll to top