• 4,6656

  • 3,9462

  • 4,0129

  • 165,6222

  • debt-collectorMii de români din întreaga țari sunt, zilnic, sunați, tracasați, uneori amenințați de recuperatorii de datorii, o afacere pentru care autoritățile nu au reușit, în 25 de ani, să emită reglementări specifice. Indiferent că este o datorie provenită de la relația cu furnizori de servicii – aceste cvasi-monopoluri despre care Consiliul Concurenței a atras atenția în repetate rânduri – sau din întârzieri de plată peste limita contractuală la împrumuturi, companiile și băncile preferă să vândă creanțele (sumele de recuperat) către astfel de firme specializate.

    Legi nu există, pentru că Parlamentul a respins un proiect în acest sens, la Camera Deputaților, după ce trecuse de Senat, pentru niște motive prea puțin credibile, mai degrabă un pretext. Mai există niște proiecte, dar punctuale și cu puține șanse de reușită.

    Cu toate acestea, probleme există cu duiumul. Comportamentul recuperatorilor e doar partea cea mai enervantă pentru consumatori. Însă una dintre cele mai discutate și disputate chestiuni privește felul în care niște SRL-uri se substituie instituțiilor de credit și percep dobânzi. Pentru că, potrivit juriștilor, dacă un recuperator preia un credit ce mai avea câteva zeci de ani de derulare, a încasa dobânzi de la momentul cesiunii încolo, sau valoarea finală ce include dobânzile datorate în viitor, seamănă îngrijorător de mult cu cămătăria, faptă interzisă de legea penală.

    Lipsesc legile. Cine le poate propune?

    Marius DuncaPreședintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Marius Dunca, spune că nu există reglementări legale specifice în acest domeniu, dar și că nu a primit sesizări documentate de la petenți, pentru a putea limita, cu puținele prevederi legale generale pe care le-ar putea invoca, practicile sau comportamentele abuzive. El a precizat că fiecare consumator care este afectat de relația cu aceste firme ar trebui să depună o plângere însoțită de dovezi ale comportamentului abuziv, chiar dacă sunt greu de obținut, pentru a se putea demara investigații.

    De altfel, despre un proiect  legislativ de reglementare a activității recuperatorilor, la inițiativa ANPC, se vorbește încă de acum doi ani, însă fără vreun rezultat concret. Au existat discuții potrivit cărora s-ar opune FMI, iar proiectul trimis de ANPC către Parlament a fost respins în 2013.

    avocat-av-adrian-cuculisAvocatul Adrian Cuculiș, cunoscut cititorilor noștri mai ales din procesele contra băncilor, spune că există și aspecte penale ale activității acestor recuperatori și a lansat un apel către cei care au dificultăți cu astfel de firme să-i trimită detalii pentru a putea iniția o procedură de modificare a legislației.

    Este totuși demn de reținut faptul că, deși astfel de afaceri se desfășoară de cel puțin un deceniu în țara noastră, nici politicienii și parlamentarii, preocupați de mărirea propriilor lefuri, nici instituțiile cu atribuții în domeniul financiar sau al protecției consumatorilor nu și-au găsit timp să reglementeze acest domeniu, deși semnale cu privire la abuzuri au existat încă de la apariția recuperatorilor.

    O afacere profitabilă: Câștigurile recuperatorilor de creanțe au crescut cu un sfert

    Modelul de business al recuperatorilor onorabili și problemele legale

    DebtSpre deosebire de recuperatorii interlopi, despre ale căror abuzuri și violențe aflăm din presă, aceste companii au cel puțin o aparență de legitimitate și onorabilitate. Și, probabil, profituri uriașe, având în vedere că, potrivit informațiilor din media, creanțele se vând cu discounturi imense, de 80-90% sau chiar mai mult, inclusiv în cazul unor credite bancare declarate scadente anticipat. Mai mult, unii dintre acești recuperatori „corporate” fac parte din companii multinaționale, cu experiență căpătată pe alte piețe, pe vremea când românii nu știau ce este un credit sau o bancă.

    Daniel Zamfir, provocare pentru BANCHERI: Nu vindeți creditele RECUPERATORILOR sub 70% din valoare

    De asemenea, multe dintre aceste SRL-uri de recuperare a datoriilor sunt deținute chiar de bănci și folosite pentru a-și curăța bilanțurile de creditele neperformante și, în același timp, a-și putea păstra dreptul de a recupera sumele prin companii care nu se mai supun reglementărilor foarte stricte impuse instituțiilor de credit, fie acestea bănci sau IFN-uri. Despre această practică există voci printre juriști care spun că ar putea prezenta probleme de natură penală.

    Unele bănci au propriile firme de recuperare, precum Suport Colect pentru BCR sau ERB NEW FOUNDING pentru Bancpost, apoi există firme internaționale precum APS Holding, Kruk, EOS KSI (KG Eos Holding), Zauman Recovery, Pro Kolekt, Top Factoring, sau înființate de avocați – Recupit și asociații, Urban și asociații, Transilvania Recuperări Creanțe, AS Credit Recover și multe altele. Uneori, acționarii acestor companii sunt firme înregistrate în paradisuri fiscale. O listă cu astfel de firme găsiți aici, dar majoritatea băncilor au și departamente proprii de colectare.

    Ce câștigă băncile din cesiune

    avocat gheorghe pipereaProfesorul de drept și avocatul Gheorghe Piperea spune că, adesea, pachete mari de credite sunt vândute de bănci către astfel de SRL-uri, pe care le dețin în proporție de 100%, la un preț de circa 10% din valoarea nominală, bani pe care SRL-ul de recuperare îi împrumută tot de la bancă. „Efectul scontat al cesiunii este că acel credit nu mai este o expunere la risc a băncii mamă, cel puţin teoretic şi, deci, provizioanele de risc (în valoare de 44 milioane euro) se disponibilizează şi pot fi utilizate de banca mamă pentru alte credite. În plus, gradul de solvabilitate a băncii mamă creşte în ochii BNR şi ai opiniei publice. Dar este, desigur, o solvabilitate de carton, întrucât filiala 100% este, de fapt, societatea mamă, fiind un alter ego al băncii şi, oricum, făcând parte din acelaşi grup bancar”, explică Piperea.

    El arată că, chiar în cazul în care creditul este declarat neperformant înainte de cesiune, întrucât creditele către consumatori nu pot fi acordate decât de bănci sau IFN-uri, care au monopol legal în acest domeniu, orice cesiune modifică contractul inițial, astfel că ar trebui să fie făcută cu acordul debitorului. Mai ales că, în raport cu banca, persoana fizică are calitate de comsumator, calitate care aduce cu sine o mulțime de prevederi legale în vederea protejării drepturilor sale.

    În cazul în care creditul nu este declarat neperformant înainte de cesiune, spune Piperea, clientul bancar își pierde calitatea de consumator în raporturile cu recuperatorul, deci dobânzile şi penalităţile pot creşte la infinit, iar operaţiunea este „flagrant şi grav ilegală. Practic, un SRL controlat 100% de banca mamă se erijează în bancă, fiindcă primeşte prin cesiune o creanţă care rămâne neschimbată (în sensul că îşi păstrează natura), plus garanţiile care o însoţeau. Creanţa respectivă va continua să producă dobândă şi penalităţi. SRL-ul devine creditor în locul cedentului, preluându-i toate drepturile rezultând din contractul de credit, teoretic putând modifica unilateral dobânzile şi comisioanele fără a se supune legislaţiei protecţioniste pentru consumator din domeniul financiar-bancar”.

    inchisoarea datornicilorAvocatul spune că există și aspecte grave în raport cu reglementările fiscale. Dacă pentru „administrarea „creditului” se foloseşte logistica şi personalul băncii (…), cesiunea ar putea fi calificată drept simulaţie”, care „este prin esenţă ilicită, deoarece urmăreşte eludarea unor dispoziţii imperative din legislaţia financiar-bancară care instituie, aşa cum am arătat, un monopol legal în ceea ce priveşte încheierea contractelor de credit bancar, precum şi obligaţia constituirii provizioanelor de risc şi a păstrării unui nivel minim de solvabilitate a băncii”.

    „Potrivit Codului Civil şi regulilor din dreptul societar, sancţiunea care intervine în cazul unei simulaţii ilicite este nulitatea contractului simulat (cesiunea de creanţă dintre Bancă şi SRL-ul filială a acesteia). Toate prejudiciile reprezentând consecinţa directă a acestor cesiuni succesive simulate vor fi suportate de cei care au întreţinut, cu ştiinţă, aparenţa de legalitate a unor astfel de contracte. Înlăturarea unei astfel de simulaţii poate fi cerută, în instanţă, de orice persoană care poate dovedi un interes, spre exemplu de debitorul cedat dintr-o astfel de cesiune”, mai spune profesorul Piperea.

    Cesiunea – legi schimbate și multă indiferență a autorităților

    BNRLegalitatea cesionării de credite bancare ale consumatorilor către recuperatori a fost explicată și de Banca Națională (BNR), într-un răspuns către Pagina de Bănci. Banca centrală preciza că prevederile din Legea nr.93/2009 sunt cele care reglementează cesiunile, în principiu acest lucru fiind legal. Legat de eventualele probleme ce pot deriva din acest tip de practică pentru clientul bancar, BNR spune că ANPC este instituţia care se ocupă cu drepturile consumatorilor.

    Banca centrală mai arăta că art.2 alin.(3) din Legea nr.93/2009 permite ca în situația în care creditele cesionate sunt clasificate în categoria pierdere, achiziționarea acestora de către entități altele decât cele care desfășoară activitate de creditare cu titlu profesional (cum ar fi recuperatorii), fără a fi impuse cerințe specifice prin legea menționată.

    În cazul creditelor ipotecare, prevalează dispozițiile Legii nr. 190/1999, care are caracter de normă specială în materie. În acest sens, este de interes art.24 alin.(1) din actul normativ menționat, potrivit căruia creanțele ipotecare pot fi cesionate doar către entități de același tip sau autorizate și reglementate în acest sens prin legi speciale, indiferent dacă sunt sau nu încadrate în categoria pierdere, se mai arăta în răspunsul BNR, care atrăgea atenția că nu mai are atribuții derivate din această lege.

    Nicolae CintezaȘeful Direcției de Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză, preciza însă că, potrivit Codul Civil, „debitorul poate să opună cesionarului toate mijloacele de apărare pe care le-ar fi putut invoca împotriva cedentului. Astfel, el poate să opună plata făcută cedentului înainte ca cesiunea să îi fi devenit opozabilă, indiferent dacă are sau nu cunoştinţă de existenţa altor cesiuni, precum şi orice altă cauză de stingere a obligaţiilor survenită înainte de acel moment” și că „în cazurile în care drepturile creditorului în temeiul unui contract de credit sau contractul însuşi se cesionează unei terţe persoane, consumatorul are dreptul să invoce împotriva cesionarului orice mijloc de apărare la care putea recurge împotriva creditorului iniţial, inclusiv dreptul la compensare”, potrivit OUG 50/2010.

    Va exista un moment al adevărului, însă, pentru forța statului și domnia legii în România, atunci când se va pronunța sentința definitivă în procesul dintre ANPC și OTP Bank, instituție despre care se știe că a vândut foarte multe credite unor entități de peste hotare. Dacă deciziile primei instanțe vor fi menținute, potrivit oficialilor din domeniu ar trebui modificare și contractele cesionate în afara țării. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, a mai vorbi despre stat de drept în România va deveni cel mult o glumă cinică.

    Ce pățesc clienții ajunși pe mâna recuperatorilor 

    Forumurile de Internet și diverse grupuri de Facebook sunt pline de relatări ale clienților, iar mass-media a atras adesea atenția asupra practicilor acestor recuperatori cu cravată. Întâi vin telefoanele – consumatorul este sunat de reprezentanți ai acestor firme de colectare, extrem de „misterioși”, pentru că nu spun niciodată direct cu ce se ocupă.

    „Nu sunt de acord cu maniera de a suna noaptea, de a ameninţa, de a pune afişe pe clădiri, de a apela la vecini” – Marius Dunca, președinte ANPC

    Mai mult, și mai grav, unii recuperatori solicită confirmarea unor informații cu caracter confidențial, ceea ce ridică serioase probleme de legalitate în raport cu Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date.

    „Ştim cu toţii cum procedează acum firmele de recuperare creanţe: 20-30 de telefoane pe zi, sună prietenii, sună vecinii, sună chiar şi copiii. Bine, şi băncile mai fac asta, chiar recent au fost nişte cazuri mediatizate în presă” – Mihail Meiu, Director, Direcţia Armonizare Europeană, Strategii, Asociaţii şi Juridic, ANPC.

    executare silitaPrincipalul scop al recuperatorilor, în această etapă, este să-l determine pe consumatorul vizat să aibă o întâlnire la sediul firmei de colectare, unde să fie determinat să semneze diferite hârtii, mai ales angajamente de plată, spun avocații care s-au ocupat de astfel de cazuri. De cele mai multe ori, consumatorul nu este în măsură să înțeleagă toate implicațiile pe care le are semnarea unor astfel de documente, astfel că ar fi imperios necesar ca astfel de întâlniri să aibă loc în prezența unui avocat al consumatorului. Numai că, mai spun avocații, recuperatorii evită, pe cât posibil, prezența juriștilor.

    Dacă un cosumator refuză să se întâlnească cu recuperatorii – lucru absolut normal, câtă vreme aceștia refuză să se identifice și să-și precizeze scopurile – continuă hărțuirea cu telefoane și scrisori, apoi diverse abuzuri, precum contactarea rudelor, a vecinilor sau a colegilor de la locul de muncă. Sigur, nu există lege, însă astfel de comportamente pot avea implicații penale, așa că sfatul unui avocat ar fi de foarte mare ajutor.

    Dacă au reușit să-l convingă să se întâlnească cu ei, recuperatorii recurg la alte practici, în funcție de tipul de credit. Dacă este garantat cu o proprietate imobiliară ce ar putea să fie valorificată, se plâng consumatorii, după o perioadă li se cere să achite în termen foarte scurt tot creditul, altminteri casa sau apartamentul vor fi scoase la vânzare. Aici sunt problemele cele mai grave, pentru că în contractul dintre profesionist (bancă sau IFN, care beneficiază de privilegiul monopolului asupra creditării cu dobândă) și un consumator există niște prevederi de protejare a clientului, iar achitarea creditului se întinde pe zeci de ani, nu se solicită achitarea în câteva luni sau chiar zile.

    „Strategia lor este foarte bine pusă la punct şi anume preiau dosarul de la bancă şi vă sună binevoitori să mergeţi să semnaţi un acord că au preluat ei dosarul şi să staţi fără grijă că nu s-a schimbat nimic. Omul de rând, credul de fel, merge, semnează şi plăteşte în continuare ratele aşa cum era obişnuit doar că la 12 luni de la semnarea acordului se trezeşte acasă cu o hârtiuţă prin care este înştiinţat că trebuie să achite tot sau îl execută silit. Tot însemnând atât creditul cât şi onorariul celor de la firmă de colectare care a preluat dosarul. Practic, omul a semnat un acord prin care se obligă ca după 12 luni să achite tot creditul, pe care ar fi trebuit să îl achite în 30 de ani şi urmează să fie executat silit dacă nu achită monstruoasa sumă.

    Pentru a nu ajunge într-o astfel de situaţie trebuie să cunoaşteţi câteva detalii privind aceşti colectori de creanţe şi cum ne putem feri de ei :

    – o persoană juridică nu poate fi reprezentată de o altă persoană juridică, ci doar de un avocat sau de un consilier juridic;

    – activitatea de asistenţă juridică şi reprezentare nu poate fi exercitată decît de către avocaţi sau consilieri juridici;

    – o societate comercială nu poate avea în obiectul de activitate prestarea de servicii juridice; un astfel de obiect de activitate transformă scopul societăţii într-unul ilicit;

    – o persoană juridică nu poate avea un scop ilicit, în caz contrar actul constitutiv fiind nul absolut (art.187 Cciv; art. 196 alin.1 lit.a) Cciv); oricine poate invoca, pe cale de excepţie sau pe cale principală, nulitatea.

    Ce poate face consumatorul într-o astfel de situaţie este să sesizeze organele competente cu privire la existenţa acestor practici abuzive şi să se înarmeze cu multă răbdare, întrucât astfel de proceduri sunt de durată” – avocat Marius Colțuc.

    executare silita 2Un consumator ajuns pe mâna recuperatorilor a relatat, citat de Bursa, felul în care firma de recuperare abuzează inclusiv de copiii minori ai debitorilor: „Pe lângă aceste aspecte, sunt deranjat că reprezentanţii firmei de recuperare au intervenit cu ameninţări la telefon. M-au sunat şi a răspuns copilul meu de şase ani când nu eram eu acasă. Când m-am întors din oraş, copilul, speriat, mi-a spus: «Tată, a sunat cineva şi a spus că se întâmplă ceva rău dacă nu suni la numărul acesta. E ceva tare, tare rău». La fel, au sunat la vecinii mamei mele de la ţară”.

    Reprezentanții recuperatorilor indicați de client au răspuns evziv, cerând mai multe informații și susținând că „monitorizează activitatea tuturor agenţilor săi de colectare de creanţe şi se asigură că aceştia respectă procedurile interne, care nu includ ameninţări către debitori”. De asemenea, au invocat un fantomatic Cod de Conduită al Asociaţiei de Management al Creanţelor Comerciale.

    Alte probleme legale

    Avocatul Adrian Cuculiș spune că „recuperatorul de creanță nu există în România din punct de vedere legal, ci doar faptic, astfel încât atunci când primim telefoane repetate sub formă de amenințare – legitima, fiindcă dacă amenințarea ar fi nelegitimă am vorbi de o altă infracțiune – trebuie să cunoaștem că avem reglementată următoarea infractiune:

    Art. 208. – (2) Efectuarea de apeluri telefonice sau comunicări prin mijloace de transmitere la distanţă, care, prin frecvenţă sau conţinut, îi cauzează o temere unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.
    (3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

    faliment personalDesprindem în esență faptul că, dacă o persoană este sunată insistent și i se induce o stare de teamă – și aici nu putem să nu dăm exemple clare prin care recuperatorii solicită vânzarea bunurilor din casă pentru acoperirea datoriei – se poate reține că prin aceste apeluri telefonice repetate și prin folosirea mijloacelor de intimidare mai sus amintite, acel recuperator încalcă legea penală. Chiar și recuperarea creanțelor trebuie făcută cu o anumită măsură și respectarea în primul rând a demnității umane, or modul în care se desfășoară această procedură în România este departe de a fi legală”.

    Avocatul mai spune că foarte multe credite sunt prescrise, iar „prin faptul că recuperatorii de creanțe folosesc un limbaj agresiv, cu amenințări precum închisoarea în caz de neplată, nu fac altceva decât să înșele opinia debitorilor pe care îi păcălesc să plăteasca orice suma de bani pentru a întrerupe termenul prescripției ca astfel să poata fi executați ulterior.

    În situația în care aceste lucruri se întâmplă de asemenea natură, se pune problema evident a unui prejudiciu moral, iar art. 253 Cod Penal arată că persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate ori ameninţate poate cere oricând instanţei:
    a) interzicerea săvârşirii faptei ilicite, dacă aceasta este iminentă;
    b) încetarea încălcării şi interzicerea pentru viitor, dacă aceasta durează încă;
    c) constatarea caracterului ilicit al faptei săvârşite, dacă tulburarea pe care a produs-o subzistă.

    De asemenea, persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparaţie patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile.

    22-23-cash-shutterstock-19Nu avem calitatea de suspecți sau infractori, așa cum se exprimă recuperatorii, ci avem calitatea de împrumutați care nu și-au mai putut plăti ratele având în vedere o situație economică nefavorabilă, or acest lucru nu ne face sa fim buni de pus la zid, cum ar considera unii bancheri”.

    Cuculiș atrage atenția și asupra „lipsei dreptului de a percepe penalități de către recuperatorii de creanțe, astfel  în raport de legea  58/1998 a instituțiilor bancare:

    Art. 1. – Activitatea bancară în România se desfăşoară prin Banca Naţională a României şi prin bănci.  Prin lege se poate autoriza desfăşurarea activităţii bancare şi de către alte persoane juridice, cu respectarea principiilor prezentei legi. Art. 2. – Prezenta lege se aplică băncilor, persoane juridice române, constituite ca societăţi comerciale, precum şi sucursalelor din România ale băncilor, persoane juridice străine.

    În atare situație, orice bancă ar putea incheia mii de contracte de creditare sub un acoperiș și fațadă legală și ar cesiona toate contractele de credit către recuperatorii de creanțe, astfel eludându-se legea și orice persoană fizică/juridică ar putea încheia contracte de credit bancar. Atâta vreme cât recuperatorul de creanțe NU face dovada că este înregistrată în scopul de desfășurare a activităților bancare, este evident că aceasta nu ar dreptul sa perceapă dobânzile bancare instituite prin lege.

    Este foarte adevărat ca OUG 13/2011 arata în art. 1 ca (1)Părţile sunt libere să stabilească, în convenţii, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât şi pentru întârzierea la plata unei obligaţii băneşti, însă între aceste părți trebuie să existe relația de furnizor-consumator, iar furnizorul, în speța noastră „Recuperatorul de creanțe”, nu este constituit legal pentru a încasa dobânzi bancare”.

    „În România, poţi să-i trimiţi debitorului scrisori fanteziste cu ştampila «Departamentul de Executare Silită», când tu ştii că nu poţi să ai un astfel de departament deoarece executarea silită se face după decizia judecătorului“, spunea senatorul Iulian Urban, inițiatorul unui proiect de reglementare a acestei activități.

    A existat un proiect, care ar fi protejat consumatorii. Nu a fost dorit

    iulian urbanÎn 2010, la destul de puțină vreme după ce recuperatorii au început să aibă masiv de recuperat datorii mari, de la bănci, nu doar facturi de utilități, senatorul PDL, pe atunci, Iulian Urban – el însuși activ în piața de recuperare de creanțe – a depus un proiect legislativ prin care activitatea acestor recuperatori.

    Proiectul de numea „Lege privind procedura colectării debitelor”, iar scopul era de a reglementa agențiile de colectare a debitelor și compartimentele specializate în recuperări de datorii din interiorul instituțiilor de credit, precum și stabilirea de reguli și principii pentru procedura de colectare de creanțe. Scopul declarat al proiectului legislativ era protejarea debitorilor-persoane fizice.

    Proiectul le-ar fi interzis recuperatorilor cu cravată să-i hărțuiască, oprime sau abuzeze pe debitori. Ar fi fost interzise prin lege:

    – „utilizarea amenințării cu violența sau alte tehnici criminale cu scopul de a vătăma fizic persoana, de a-i afecta reputația și proprietatea”;

    – „utilizarea unui limbaj obscen sau jignitor, cu scopul de a abuza verbal interlocutorul sau cititorul”;

    – „mediatizarea vânzării debitului cu scopul de a constrânge la plata acestuia”;

    – „telefonarea în mod insistent, cu scopul de a irita, abuza sau hărțui persoana contactată”;

    – „efectuarea de apeluri telefonice fără scop precis și important pentru interlocutor”.

    Erau, de asemenea, interzise folosirea de identități false, precum:

    – „specificarea implicării, în mod înșelător, a statului, în colectarea debitului, sau utilizarea unor uniforme și insigne false”;

    – „inducerea în eroare cu privire la caracterul, suma sau statutul legal al oricărui debit, sau orice servicii prestate sau compensări ce pot fi primite de către colector pentru colectarea debitului”;

    – „asumarea identității unui avocat, executor judecătoresc sau lichidator judiciar în mod fals și neadevărat, sau specificarea unei comunicări ca provenind de la un avocat, executor judecătoresc sau lichidator judiciar, în mod fals”;

    – „amenințarea în mod fals cu închisoarea, confiscarea, vinderea proprietăților în caz de neplată a debitului, în cazul în care o asemenea deizie nu a fost luată în mod legal”;

    – „amenințarea cu o acțiune ce nu poate fi legal executată sau pe care nu intenționează să o execute”;

    – „falsa informare a consumatorului că ar fi comis o infracțiune sau o altă ilegalitate cu scopul de a-l intimida”;

    – „comunicarea sau amenințarea cu comunicarea de informații cu privire la debit, despre care se știe că sunt false, inclusiv ascunderea informației conform căreia un debit este disputat”;

    – „utilizarea sau distribuirea oricărui document scris, despre care în mod fals se pretinde a fi un înscris oficial, aprobat de stat sau de o instanță judecătorească”;

    – „utilizarea oricăror metode înșelătoare în scopul determinării consumatorului să achite un debit sau al obținerii de informații cu privire la un consumator”;

    – „omiterea în mod intenționat în mijloacele scrise sau orale de comunicare cu consumatorul a faptului că această comunicare se referă la activitatea de colectare a unui debit”;

    – „asumarea unei identități false potrivit căreia colectorul lucrează pentru un alt tip de agenție decât de colectare”.

    În plus, ar fi fost interzise colectarea oricăror sume care nu ar fi avut izvorul în relațiile contractuale dintre creditor și debitor (mai simplu, recuperatorii nu ar fi avut voie să perceapă dobânzi și penalități), telefoanele cu taxă inversă și trimiterile poștale cu achitarea la destinatar. Ar fi fost bine, nu? N-a fost să fie…

    Epopeea legislativă, blocată la Parlament. Cine a influențat „trântirea” reglementărilor pentru recuperatori

    ParlamentProiectul de lege a fost depus la Senat pe 25 martie 2010. A primit avize pozitive, cu precizări sau propuneri de modificări de la Guvern, condus pe atunci de Emil Boc și de la Consiliul Legislativ. În 13 octombrie 2010 a fost înscris pe ordinea de zi a Senatului, iar în 15 noiembrie 2010 a fost adoptat de camera superioară a Parlamentului.

    Pe 19 noiembrie același an, legea în forma adoptată de Senat primea aviz pozitiv de la Guvern. În 22 noiembrie proiectul care ar fi putu face ordine în lumea recuperatorilor a fost prezentat în Biroul Permanent al Camerei Deputaților și înregistrat pentru dezbatere. În 6 decembrie 2010, Comisia Juridică a Camerei, dominată încă de coaliția ce susținea Cabinetul Emil Boc, a avizat pozitiv proiectul de lege.

    Cu toate acestea, vreme de aproape doi ani, până în 13 septembrie 2012 nu s-a mai întâmplat nimic cu acest proiect de lege. Cine poartă vina pentru această tergiversare? Există un lobby care influențează deciziile aleșilor neamului, care ar vrea să credem că votează „în funcție de propria conștiință”? Sunt întrebări la care cineva trebuie să răspundă, pentru că în România activitatea de lobby nu este reglementată și ar putea căpăta aspecte penale.

    Ei bine, pe 13 septembrie 2012, Comisia pentru Buget, Finanțe și Bănci a Camerei a dat raport de respingere pentru acest proiect. Foarte ciudată este însă motivarea acestei respingeri: „În urma dezbaterii proiectului de Lege privind procedura colectării debitelor, în şedinţa din data de 01.08.2012, comisia propune supunerea spre dezbaterea şi adoptarea Plenului Camerei Deputaţilor a unui raport de respingere precizând că administrarea veniturilor bugetului general consolidate, și implicit modalitățile de colectare a acestora, sunt reglementate de Ordonanța Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, ce reprezintă legea specială în materie. Potrivit prevederilor actului normativ menționat, este stabilită o competență specială în sarcina Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care implică exercițiul autorității de stat”.

    Doar că, oricât ne-am strădui, nu găsim în proiect nicio referire la ANAF sau interferență cu încasarea banilor la buget. Răspunsul pare mai curând un pretext, întruât o simplă prevedere de genul „legea nu privește colectarea debitelor către bugetul de stat” ar fi rezolvat orice problemă. Important de menționat este că ne aflăm după schimbarea majorității parlamentare, petrecută în 27 aprilie 2012. Să fi vrut noua majoritate să respingă proiectul doar pentru că fusese inițiat de un adversar politic?

    Forma adoptată de Senat a acestei legi poate fi consultată aici, cea discutată și respinsă de Camera Deputaților poate fi văzută aici, iar opisul în care se certifică respingerea legii, aici.

    Alte inițiative legislative

    executare silitaÎn 3 martie anul acesta, apărea o Propunere legislativă pentru abrogarea art.120 din Ordonanţa de urgenţă nr.99/2006. Articolul vizat este următorul: Art. 120. – Contractele de credit, inclusiv contractele de garanţie reală sau personală, încheiate de o instituţie de credit constituie titluri executorii.

    Proiectul, inițiat de un grup de senatori, viza îndreptarea unei situații în care drepturile profesioniștilor sunt disproporționat de mari în raport cu cele ale consumatorilor. În expunerea de motive a legii se arată că „în dreptul nostru procesual civil, în totală contradicție cu Dreptul Uniunii Europene, încheierea prin care se încuviințează executarea silită a unui contract de credit bancar (titlu executoriu în el însuși, care nu are nevoie de o soluție judiciară favorabilă pentru a fi pusă în executare silită) nu este supusă niciunei căi de atac”.

    „Debitorului aflat în această situație i se permite o contestație la executare, dar aceasta se poate dovedi inutilă, întrucât ea nu suspendă executarea, ceea ce înseamnă că între timp locuința debitorului sau a familiei sale poate fi executată silit. Debitorul care, să zicem, ar câștiga în contestația la executare, îi rămâne doar dreptul la despăgubiri. Iar suspendarea executării se poate acorda, în mod excepțional, doar cu depunerea unei cauțiuni care poate fi, uneori, prohibitivă”, se mai spune în motivare.

    Un alt proiect a fost depus pe 17 martie 2015. Este vorba despre o Propunere legislativă privind reglementarea creanţelor cesionate. Proiectul are doar două articole, care prevăd:

    „Art. 1. Creanțele cesionate pot fi valorificate până la maximum dublul sumei din valoarea de cesiune, fără a depăși valoarea debitului principal restant. Recuperarea creanței se face în rate, în urma negocierii dintre debitor și proprietarul de drept al creanței.

    Art. 2. Orice tip de creanță sau drepturi litigioase nu pot fi valorificate, răscumpărate sau achitate mai mult de dublul sumei plătite de deținătorul creanței sau al dreptului litigios.”

    „Dacă CEDO a decis că impozitarea cu 85% a drepturilor litigioase este legală, același principiu se poate aplica și aici fără să greșim. Instituțiile financiare nebancare nu se subordonează în niciun fel BNR-ului, având o legislație permisivă identică cu cea a SRL-urilor, ceea ce permite să se abuzeze atunci când se face executarea și în special valoarea la care se finalizează”, se arată în expunerea de motive.

    Ambele proiecte se află încă în procedură parlamentară.

    Cum s-au rezolvat aceste probleme în SUA

    casa bani acoperisCel mai mare recuperator de credite din lume, Expert Global Solution, a fost forțat să nu-și mai hărțuiască clienții la telefon, dupa ce a fost amendat de autoritățile americane cu 3,2 milioane dolari. Este cea mai mare amendă pe care Federal Trade Commission a aplicat-o în istorie unei companii de recuperare de creanțe. Se întâmpla în 2013, deci am avea exemplu de bune practici.

    Potrivit Conso.ro, recuperatorul a fost amendat pentru următoarele practici ilegale:
    –    apeluri telefonice repetate în cursul zilei către datornic;
    –    efectuarea de apeluri telefonice, chiar și dupa ce consumatorul a cerut să nu mai fie contactat;
    –    contactarea datornicilor la telefon seara târziu sau chiar noaptea;
    –    contactarea persoanelor la serviciu, deși acestea au cerut să nu fie sunate la locul de muncă;
    –    dezvăluirea situației debitorului către terțe părți.

    Conform plângerilor primite de FTC, recuperatorul nu se obosea sa verifice dacă datoria era reală. Iar asta se petrecea în SUA, unde recuperatorii de creanțe sunt reglementați de mai bine de 35 ani.

     

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    2 Responses to Recuperatorii, o afacere fără lege. Îi apără cineva pe datornici de abuzuri?

    1. […] Recuperatorii, o afacere fără lege. Îi apără cineva pe datornici de abuzuri? […]

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Scroll to top