• 4,6315

  • 3,9449

  • 3,9560

  • 158,0497

  • ghiseul-roRomânii din diaspora pot plăti online, de la 1 decembrie, taxele și impozitele, chiar și cu un card emis de o bancă din afara României, prin platforma ghiseul.ro, a anunțat joi ministrul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională, Delia Popescu.

    “Vă prezint un mic pas pe care Guvernul României îl face în digitalizarea României și în relația cu românii de pretutindeni, o soluție de plată a taxelor și impozitelor și modul în care putem interacționa cu statul în mediul online, fără a fi nevoie a ne deplasa la ghișeu. Soluția se cheamă ghiseul.ro., la care, începând de astăzi (1 decembrie — n.r.), avem o facilitate nouă pentru românii din diasporă. Facilitatea înseamnă că putem să creăm un mediu online, deci nu ne mai deplasăm de acasă, ne putem crea user-ul și parola, cu care avem acces la facilitățile tehnice expuse de către platforma ghiseul.ro. Putem să facem acest lucru pe baza cardului bancar emis atât pe teritoriul României, cât și pe teritoriul din afara României, deci cu un card bancar emis de o bancă din afara României”, a declarat ministrul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională, potrivit Agerpres.

    Oficialul a amintit și de o altă soluție informatică prin care se facilitează relaționarea românilor de pretutindeni cu statul și anume o platformă prin care românii pot să solicite obținerea unor autorizații și avize tot online, acestea fiind emise în același mod.  Popescu a făcut referire și la faptul că Ministerul de Externe a finalizat un ghid pentru românii care doresc să se întoarcă în țară. Ministrul a subliniat că Guvernul realizează importanța majoră pe care o are diaspora pentru România.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Scroll to top