• 4,6599

  • 3,8182

  • 3,9533

  • 163,5981

  •  

    curs euro dolar

    Şapte bănci mari sunt investigate pentru manipularea pieţei valutare, în urma unei înţelegeri care va fi semnată în maximum două săptămâni, relatează The Wall Street Journal.

     Cele şapte bănci negociază cu autorităţile de reglementare din Marea Britanie şi SUA. Acestea sunt Barclays, HSBC şi Royal Bank of Scotland din Marea Britanie, UBS din Elveţia şi Citigroup, J.P. Morgan Chase şi Bank of America din SUA.

    Deşi obiectivul autorităţilor este să ajungă la un acord cu instituţiile bancare vizate până la jumătatea săptămânii viitoare, acest termen s-ar putea prelungi cu încă o săptămână, potrivit surselor The Wall Street Journal.

    Dintre cele şapte bănci, Bank of America negociază doar cu autorităţile americane, în timp ce celelalte şase poartă discuţii cu instituţii atât din SUA, cât şi din Marea Britanie.

    Sursa: Mediafax

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Scroll to top