• 4,6599

  • 3,8182

  • 3,9533

  • 163,5981

  • BofALa mai mult de șase ani de la momentul de apogeu al crizei economico-financiare, au început să apară tot mai multe procese, civile dar și penale, legate de operațiunile financiare care au dus la apariția și ulterior la înrăutățirea crizei.

    O companie de asigurări americană, Ambac Assurance Corp, a dat în judecată Bank of America, cerând plata unor daune de sute de milioane de dolari. Potrivit Reuters, Ambac susține că ar fi fost înșelată de Countrywide Home Loans, specializată în acordarea de credite ipotecare, cumpărată în iulie 2008 de Bank of America.

    Ambac ar fi asigurat un portofoliu de produse structurate emise de Countrywide, fără să știe că acestea aveau la bază în realitate credite cu un grad de risc extrem de ridicat.

    Bank of America a plătit deja o amendă de 16,65 miliarde de dolari în august 2014 pentru acuzații asemănătoare, însă acum riscă să fie dată în judecată și de alte firme sau persoane fizice care au fost înșelate în același fel înainte de criză.

    Într-un alt proces judecat în SUA, banca elvețiană Credit Suisse a fost acuzată de procurorul general al statului New York că ar fi provocat clienților pagube de 11,2 miliarde de dolari, prezentându-le o imagine falsă a obligațiunilor și produselor structurate ipotecare pe care le-a emis înainte de izbucnirea crizei.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    One Response to Scheleții crizei au rupt ușile dulapului în America

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Scroll to top