• 4,6656

  • 3,9462

  • 4,0129

  • 165,6222

  • ioana-petrescu-ministrul-finantelor

    Biroul de presă al ministrului delegat pentru Energie, Razvan Nicolescu, a publicat în spaţiul public o scrisoare a minsitrului Nicolescu către Ioana Petrescu în care acesta sustine ca este necesara aplicarea unui nou sistem de taxare in domeniul petrolier, incepand chiar cu 1 ianuarie 2015, astfel incat „statul roman sa incaseze mai mult decat incaseaza acum cumulat din sistemul de redevente”.

    Partea interesantă este că ministrul Energiei susţine că scrisoarea nu era publică şi a transmis un avertisment biroului său de presă.

    Strategie de promovare sau nu a ministrului Energiei, iată scrisoarea.

    Stimata doamna ministru,

    Ma adresez dumneavoastra in legatura cu problema fiscalitatii/redeventelor in domeniul petrolului si gazelor naturale a caror perioada de stabilitate expira la 31 decembrie 2014.
    Doresc sa va informez ca Departamentul pentru Energie a fost contactat de mai multe parti interesate sa discute acest subiect (companii, reprezentanti ai societatii civile, mass-media etc) carora le-am indicat sa se adreseze Ministerului Finantelor Publice si, eventual, Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale, avand in vedere ca Departamentul pentru Energie nu are competente in materia fiscalitatii si nici nu detine date relevante privind situatia subsolului tarii.
    Am sesizat in urma acestor discutii o asteptare din partea tuturor cu privire la introducerea unui nou sistem de taxare/redevente incepand cu 1 ianuarie 2015, precum si faptul ca, prin viitorul sistem, este firesc ca statul roman sa incaseze mai mult decat incaseaza acum cumulat din sistemul de redevente, suprataxa pe gaz si taxa pe resurse minerale.
    Totodata, statul roman a anuntat ca in anul 2015 intentioneaza sa scoata la licitatie noi licente de explorare pentru hidrocarburi, iar, pentru a derula cu succes acest proiect, este nevoie de predictibilitatea si claritatea cadrului fiscal.
    Avand in vedere cele de mai sus, va solicitam sa initiati dezbaterea publica in legatura cu viitorul sistem de taxare in termenul legal din perspectiva transparentei decizionale, care sa permita introducerea noului sistem incepand cu data de 1 ianuarie 2015 si care sa dea sansa tuturor partilor interesate, inclusiv celor peste 40 de operatori, sa participe la aceste consultari.
    Sugeram, de asemenea, ca la aceste dezbateri sa fie invitate sa isi spuna punctul de vedere si partidele din Opozitie, avand in vedere necesitatea stabilirii unui cadru fiscal predictibil si stabil pe termen lung.
    In acelasi timp, din punctul de vedere al Departamentului pentru Energie, consideram ca, in acest proces de revizuire a cadrului fiscal pentru hidrocarburi, statul roman ar trebui sa isi creasca veniturile intr-o maniera care sa nu descurajeze investitiile si sa nu afecteze nivelul de productie de hidrocarburi.
    Dorim, de asemenea, sa va semnalam ca, la 31 decembrie 2014, isi inceteaza aplicabilitatea prevederile OG 7/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, privind impozitul pe veniturile suplimentare din sectorul gazelor naturale, existand riscul ca nemodificarea sistemului fiscal, incepand cu 1 ianuarie 2015, sa duca la scaderea veniturilor statului roman din exploatarea de hidrocarburi.
    Avand in vedere cele expuse mai sus, credem ca revizuirea sistemului de taxare pentru hidrocarburi, incepand cu 1 ianaurie 2015, este in interesul statului roman, si va asiguram de intregul nostru sprijin pentru derularea intr-o maniera transparenta a acestui proces, in limita competentelor institutionale pe care le avem.

    Cu deosebita consideratie,
    Razvan Nicolescu”

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Scroll to top