• 4,6315

  • 3,9449

  • 3,9560

  • 158,0497

  • deficitDeficitul balanței comerciale a României s-a adâncit cu 28,6% în primele nouă luni ale anului, pe fondul unei creșteri mai importante a importurilor față de exporturi, potrivit datelor comunicate de Institutul Național de Statistică (INS).

    Între 1 ianuarie și 30 septembrie, exporturile au crescut cu doar 4,7%, în timp ce importurile s-au majorat cu 7,1% față de primele nouă luni din 2014. În primele trei trimestre ale acestui an exporturile FOB au însumat 40,9 miliarde de euro, iar importurile CIF au însumat 46,4 miliarde de euro.

    Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) în perioada 1.I-30.IX 2015 a fost de 5534,7 milioane euro, mai mare cu 1231,8 milioane euro decât cel înregistrat în perioada 1.I-30.IX 2014.

    În luna septembrie 2015 exporturile FOB au fost de 4915,4 milioane euro, importurile CIF au fost de 5657,0 milioane euro, rezultând un deficit de 741,6 milioane euro. Faţă de luna august 2015, exporturile din luna septembrie 2015 au crescut cu 25,4%, iar importurile au crescut cu 18,4%.

    Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri (Intra-UE28) în perioada 1.I-30.IX 2015 a fost de 30033,4 milioane euro la expedieri şi de 35631,2 milioane euro la introduceri, reprezentând 73,4% din total exporturi şi 76,7% din total importuri.

    Valoarea schimburilor extracomunitare de bunuri (Extra-UE28) în perioada 1.I-30.IX 2015 a fost de 10878,6 milioane euro la exporturi şi de 10815,5 milioane euro la importuri, reprezentând 26,6% din total exporturi şi 23,3% din total importuri.

    În perioada 1.I-30.IX 2015, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (44,0% la export şi 36,6% la import) şi alte produse manufacturate) (32,9% la export şi respectiv 31,3% la import).

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    One Response to Stimularea consumului a adâncit deficitul României cu 28% în nouă luni

    1. […] de mult se vor inflama dezechilibrele, acest deficit comercial”, a spus Anghel, cu referire la datele statistice care arată că deficitul balanței comerciale a României s-a adâncit cu 28,6% în primele nouă […]

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Scroll to top