• 4,5680

  • 3,9617

  • 4,1544

  • 157,9213

  • Rata de absorbție a fondurilor europene este foarte mica în România, situându-se pe ultimul loc în UE. Marius Radu, de la Unicredit crede că ținte ambițioase de la 80% ar fi realizabile.

    Unicredit Bank are department de fonduri europene.

    Unicredit Bank are department de fonduri europene.

    România se află pe ultimul loc din punct de vedere al absorbției de fonduri. Croația, cu o rată a absorbției inferioară, de 21,7%, nu poate fi luată în calcul pentru că a intrat anul trecut în UE și are o altă structură a programelor operaționale. Conform datelor publicate de Comisie în aprilie 2014, pe primul loc se află Estonia cu 84,5%, iar pe locul doi Portugalia, cu 83,5%, ceea ce pentru mine a fost o surpriză. Polonia rămâne un exemplu pentru ce înseamnă Europa Centrală și de Est. Nimeni nu se așteaptă ca absorbția pentru România să fie de 100%, dar un nivel de 80% încă este realist. Chiar și cu o pierdere de 20%, care este semnificativă dacă ne raportăm la întreaga valoare alocată României, o absorbție de 80% ar fi o performanță. , a declarant pentru Agerpres, Marius Radu coordonator fonduri europene la Unicredit.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    5 Responses to Suntem pe ultimul loc în UE la fonduri europene. Există planuri de 80% absorbție

    1. facebook fans spune:

      We have sent this to a few buddies and re-tweeted. Thank you.

    2. Aaron Kundla spune:

      321520 89785Thanks for the weblog loaded with so a lot of data. Stopping by your weblog helped me to get what I was seeking for. 848431

    3. Wonderful, what a superb item of blog post which I have experience using extensive period of time. Make on top of that drop by the web-site.

    4. We utilize Storage space Web server 2003 in addition to 2008 throughout ESX5. VMware legally won’t help Hard drive Machine 03 with ESX5, nonetheless it is effective. my spouse and i never have acquired just about any overall performance problems and so i have never dug all-around from the logs, however. natural meats end up being experiencing numerous problems u merely need ideas over it. Via things i can see we live to work good. I do would like to which we do the adhering to: – Include however VMkernel per networking playing card around the VMware web host. – Allocate just one single Networking credit with each VMKernel. – Make certain the fresh VMKernels are usually dynamic for the ISCSI HBA. – Arranged the multipath coverage on each ISCSI datastore to Round The boy wonder.
      Discount Louis Vuitton Online http://www.southbrunswickymca.org

    5. Robert/Nick: Many thanks feedback. I would be interested to know regarding virtually any gains to the SEARCH ENGINE OPTIMIZATION campaigns as soon as this really is put in place.
      louis vuitton outlet http://www.joinbubble.com

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Scroll to top