• 4,6656

  • 3,9462

  • 4,0129

  • 165,6222

  • greceia ParliamentPremierul Greciei, Alexis Tsipras, are doat două zile la dispoziţie pentru a convinge Parlamentul să voteze reformele acceptate la Bruxelles, necesare pentru începerea negocierilor pentru al treilea program de salvare.

    Sub atenţia celorlalte 18 guverne din zona euro, Tsipras va depune marţi în Parlament un proiect care conţine majorarea TVA şi reducerea pensiilor, măsuri contrare promisiunilor partidului său de guvernământ, Syriza, relatează Bloomberg, preluat de Mediafax.

    Prevederile, care urmează să fie votate miercuri, sunt o precondiţie pusă de creditori pentru începerea discuţiilor pentru un nou program cde îmnprumut în valoare de până la 86 de miliarde de euro. Zeci de parlamentari ai Syriza şi ai partidului partener de guvernare Grecii Independenţi au spus că se vor opune măsurilor, Tsipras fiind nevoit din acest motiv să se bazeze pe opoziţie pentru a promova legislaţia necesară menţinerii Greciei în zona euro.

    „În pofida dezertărilor din coaliţie, credem că acordul va fi aprobat cu sprijinul partidelor din opoziţie”, consideră analişti ai Roubini Global Economics. Analiştii avertizează însă că planul înseamnă că grecii vot suporta măsuri de austeritate majore şi alte tipuri de reforme care vor fi greu de aplicat şi de acceptat de către populaţie.

    Odată cu creşterea resentimentelor faţă de capitularea aproape completă a lui Tsipras în faţa cererilor creditorilor, la negocierile maraton încheiate luni la Bruxelles, conflictul din cadrul Syriza ar putea conduce la o remaniere a Guvernului, cel mai devreme în această săptămână.

    Secretarul Trezoreriei SUA, Jacob J. Lew, a salutat acordul cu creditorii, ca „un pas important”, dar a spus că angajamentele asumate de partea elenă vor necesita măsuri dificile din partea tuturor părţilor.

    Ministrul elen al Energiei, Panagiotis Lafazanis, care conduce Platforma de Stânga din cadrul Syriza, a cerut ca Tsipras să îşi retragă sprijinul pentru acord. „Aşa-zişii parteneri, în special conducerea din Germania, au tratat ţara ca pe o colonie, au acţionat ca nişte şantajişti cu sânge rece şi asasini economici”, afirmă Lafazanis. El a spus că votul ar putea fi susţinut de opoziţie, dar nu şi de către oameni, care îl vor anula prin unitate şi luptă.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Scroll to top