• 4,6618

  • 3,8861

  • 3,8986

  • 164,0125

  • Mario DraghiPreşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a propus Consiliului guvernatorilor cheltuirea a până la 1.100 de miliarde de euro, pentru suplimentarea lichidităţilor, în vederea stimulării inflaţiei în zona euro, potrivit Mediafax.

    Draghi şi board-ul executiv al BCE, format din şase membri, au recomandat consiliului guvernatorilor achiziţii de obligaţiuni în valoare de 50 de miliarde de euro pe lună, până în decembrie 2016, au declarat două surse apropiate situaţiei.

    Consiliul guvernatorilor BCE se reuneşte joi pentru a discuta planul, iar până la decizia finală ar mai putea surveni modificări, au precizat sursele.

    Draghi susţine că suplimentarea lichidităţilor este necesară pentru a evita intrarea zonei euro într-o spirală a deflaţiei, dar oficialii germani consideră că astfel scad presiunile pentru reforme economice. Inflaţia din zona euro a trecut în teritoriu negativ în decembrie, cu un declin al preturilor de 0,2%.

    „Propunerea pare să fie mai mare decât cea sugerată de comentariile anterioare ale BCE despre dimensiunea achiziţilor de active, în special dacă se referă la noul program de suplimentare a lichidităţilor şi nu include pe cele existente”, a declarat Riccardo Barbieri Hermitte, economist şef pentru Europa la Mizuho International, în Londra.

    Draghi a spus că intenţionează să extindă portofoliul de active al BCE la nivelul înregistrat la începutul anului 2012, respectiv la aproximativ 3.000 de miliarde de euro.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Scroll to top