• 4,6656

  • 3,9462

  • 4,0129

  • 165,6222

  • bcrNesimțirea șefilor unora dintre băncile românești este întrecută fără probleme de nesimțirea avocaților angajați de aceștia pentru a ajuta la jupuirea clienților. Este și cazul BCR, a cărei atitudine arogantă se manifestă față de toată lumea, chiar dacă e vorba de oameni aflați în situații delicate.

    Întâmpinarea depusă de bancă într-un dosar de contestație la executarea silită este absolut uluitoare. Aflat în pragul evacuării din casă, un client este bălăcărit ca la ușa cortului de avocații băncii, care îi reproșează că ar pune la cale o îmbogățire rapidă și spectaculoasă, în dauna unei instituții cinstite precum banca sus-amintită.

    Contestația, introdusă de avocatul Adrian Cuculiș, face referire la denominarea creditului, solicitând ca suma executată să fie redusă pe cale de consecință, din cauza transferării în mod abuziv a riscului valutar către client.

    Printre multe alte apărări de fond sau procedurale, apărătorii celei mai mari bănci din sistem au considerat de cuviință să introducă în întâmpinare și câteva afuriseli la adresa clientului care, în viziunea lor, vrea să fugă cu banii instituției.

    ”În prezenta cauză, reclamanta tinde să obțină exonerarea ei de la obligația de restituire a sumei contractate și încasate în euro prin schimbarea acestei obligații cu obligația de a restitui creditul la un curs care nu mai este în vigoare”, spun avocații BCR. Potrivit acestora, cererea ar fi inadmisibilă pentru că ar încălca ”principiul forței obligatorii a contractului”, ”principiul executării cu bună credință a obligațiilor contractuale” și, atenție mare, ”principiul îmbogățirii fără justă cauză”.

    Hoțul strigă ”hoții”

    Mai mult decât atât, solicitarea ar fi și ilicită, ”deoarece tinde la eludarea unor norme imperative, în special cele din domeniul bancar”. Aici recunoaștem, stimabilii avocați ne-au pierdut. Adică, normele din domeniul bancar au caracter de lege? Asta e o veste bună, inseamnă că putem să desființăm Parlamentul de 588 de oameni, are cine să facă legi.

    ”Este o încercare de îmbogățire fără justă cauză pe seama creditorului care nu a acordat împrumutul în lei, ci în euro, și nu într-un cuantum redus”, concluzionează avocații BCR.

    Bălăcăreala nu se termină însă aici, ci de-abia începe. ”Petitele cu nr. 3 și 4 din cererea introductivă dau în vileag reaua-credință a reclamantei, care insistă în a-și păcăli/înșela cocontractantul, prin rambursarea doar a unei părți din ceea ce a primit de la bancă. Astfel, instanța este chemată cu viclenie să valideze schimbarea unor obligații contractuale agreate de părți la momentul încheierii contractului de credit cu eludarea unor norme de drept imperative”, îl înfierează aceștia, cu mânie avocățească (proletară ar fi cam greu, la ce averi au) pe clientul cel viclean.

    Abordarea aduce aminte de Ana Diculescu Șova, care a susținut, tot într-un proces în care apăra BCR, că de fapt contractele de credit bancar nu ar trebui să aibă în vedere legislația privind protecția consumatorilor, ci dreptul comun, aplicat de regulă în relațiile contractuale dintre firme. O abordare care ar putea pierde multe procese pentru băncile din România, și de care avocații acestora, specializați în drept corporativ, nu în relația dintre firme și consumatori, nu reușesc (și poate nici nu vor) să se debaraseze.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    One Response to Maica Tereza a băncilor și clientul cel viclean

    1. dorian65 spune:

      Cine nesimtiti aia de la BCR?
      Pai am achitat creditul in avans si trebuia sa imi restituie o parte din asigurarea pe viata deschisa la creditul luat si ce de probleme mi-au facut idiotii .Eu daca intarzi o zi pac, penalizari ei daca nu iti dau banii la timp nu ii penalizeaza nici dracu.
      Alta boroboata marca BCR a fost cand m-au chemat la banca in data de 31 decembrie cam prin 2000 sa imi verifice contul (chemat prin scrisoare recomandata) m-am simtit atunci si f** si cu banii luati .Am pierdut timp cu ei si mi-au luat comision sa imi deblocheze contul si sa mi-l verifice.Le-am trintit usile dobitocilor de erau mai ,mai sa le sparg de nervi ce aveam.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Scroll to top