• 4,6656

  • 3,9462

  • 4,0129

  • 165,6222

  • Danila_Prepeleac_(mic)__95457_zoomDe vineri, de când președintele Iohannis a retrimis la Parlament noul Cod Fiscal, peste România pare să se fi răsturnat căruța cu „oameni de dreapta”. De fapt, trăim o manipulare cum n-am mai văzut de la referendumul pentru constituție din 2003, când mizeria juridică numită lege fundamentală i-a fost băgată poporului pe gât sub pretextul integrării europene și cu diverse personaje mari la stat și cam mici la sfat împinse în față „de imagine”.

    Altminteri, nu pot pricepe în ruptul capului cum s-au putut aduna sub aceeași umbrelă de (psedo)dreapta, cum pot urla pe un singur glas, macroeconomiști alteori decenți și foști argați ai turnătorului Felix, oameni de afaceri-cu-statul, moștenitori ai Securității și Partidului și întreprinzători onești, analiști care spun ce vrea cel care-i plătește și oameni obișnuiți…

    E o amestecătură de joc politic disperat cu prostie în formă pură, de minciuni propagandistice și neînțelegere a realității, de necunoaștere și/sau negare a faptelor și lipsă de memorie și viziune dincolo de lungul nasului.

    Hai să deosebim întâi minciunile de fapte și manipulările de realități, politica de economie și iresponsabilitatea țanțoșă de falsul comportament responsabil. Să începem, invers cronologic, cu gestul președintelui, pentru a lămuri ce este obscur pentru cei fără memorie și a spulbera prima minciună.

    Un „cocktail Tăriceanu” pentru viitorul prim-ministru

    bomba sub scaunRetrimiterea noului Cod Fiscal la Parlament de către Klaus Iohannis nu are ca primă motivație nici vreun acces de responsabilitate, nici vreo subită iluminare a minții profesorului de fizică de la Sibiu în chestiuni macroeconomice. Doar că, oricât de slab politician ar fi, domnul președinte a înțeles jocul „la rupere”, la „după mine potopul!” al premierului-inculpat.

    Nu îți trebuie cine știe ce inteligență politică, ci doar puțină memorie, pentru a pricepe că Ponta – care simte că funia i s-a strâns foarte aproape de par și că va fi aruncat din fruntea bucatelor de propriul partid (înaintea DNA) – are fix comportamentul prietenului său C.P. Tăriceanu de pe final de mandat, din 2008. Iohannis nu a vrut decât să-l împiedice pe Ponta să plaseze bomba scăderii taxelor combinată cu pomenile electorale obscene – deja anunțate sau care vor mai veni – sub scaunul viitorului nou premier.

    molotovCât de greu e să vezi că Ponta încearcă să își asigure sprijinul PSD pentru perioada în care nu-i va mai fi șef? Și că, de când a forțat spargerea alianței cu PNL „pescuiește” la electoratul de dreapta, în speranța bolnavă a refacerii spectrului totalizant și totalitar al USL? Niște voturi de la oamenii (tot mai puțini) cu simpatii de dreapta dar dezinformați și un cocktail Molotov (pardon, Tăriceanu) aruncat spre viitorul premier ar fi fost un preț bun pentru viitoarele voturi contra ridicării imunității.

    Restul e „cancan”. Prostie sau minciună imensă (i.e. ideologică) de genul „agenturili străine” a lui Ceaușescu. Nu trebuie să vină nimeni din afară să-ți spună cum și-a bătut joc de creșterea economică și de excedentul bugetar Tăriceanu. Ajunge să te intereseze puțin, dacă nu soarta României, măcar cea a partidului ce te-a urcat pe dealul Cotrocenilor.

    Pentru reducerea TVA executivul nu poate da ordonanță? Ce se ascunde sub TVA 19%

    monitoareA doua minciună și manipulare imensă este identificarea noului Cod Fiscal cu scăderea TVA la 19%. Când a mărit TVA la 24%, Cabinetul Boc a făcut-o prin ordonanță (a refuzat atunci creșterea adițională a cotei unice și a CAS, cerute de FMI); nu s-a făcut un nou Cod Fiscal nici pentru scăderea TVA la pâine la 9% (o măsură care nu a redus evaziunea, potrivit Consiliului Fiscal, dar probabil a ajutat niște rude foarte apropiate sau prieteni cu afaceri în domeniu); nici pentru recenta reducere a TVA la alimente nu s-a votat vreun nou Cod Fiscal, ci s-a dat o ordonanță.

    Sigur, tehnic, ordonanțele astea modifică prevederi ale Codului Fiscal în vigoare, dar nimic nu-l oprește pe premier să reducă TVA generală prin ordonanță, așa cum a mai făcut și domnia sa de două ori, și premierii anteriori. De fapt, sub mult-trâmbițata reducere a TVA – oamenii de afaceri și economiștii serioși, dacă îi asculți, o să-ți spună că TVA mai mic este foarte bine, dar reducerea taxării muncii ar fi fost și mai bună – se ascund o sumă de mizerii:

    Inițiatorii

    victor ponta_darius valcovAcest Cod Fiscal a fost inițiat de un individ trimis în judecată pentru infracțiuni ce au legătură fix cu fiscalitatea și folosirea banilor din buget și a funcției publice – Darius Vâlcov, acuzat de  trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile de primar, senator şi ministru. E vorba de dosare de lucrări publice, din banii strânși din taxe și impozite și de șpagă primită la pungă, în cimitir. Și mai este acuzat și de „comisioane” primite pe când era ministru în cabinetul Ponta.

    Apoi, noul Cod Fiscal a fost promovat de un premier inculpat de DNA pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată și spălarea banilor. Iarăși infracțiuni în legătură cu taxele, impozitele și Bugetul, într-un dosar în care, potrivit presei, este vorba despre „mulgerea” unei companii de stat.

    Ați avea încredere ca astfel de oameni să decidă sistemul fiscal al țării în care trăiți și munciți, indiferent dacă aveți afaceri sau nu?

    bacsisApoi, noul Cod Fiscal este promovat de un ministru al Finanțelor care a comis cele mai multe bâlbe legislative – Eugen Orlando Teodorovici. Vă amintiți răzgândirile penibile privind impozitarea bacșișului? Uite impozitul nu e impozitul, iar e impozitul, ba l-am scos, de fapt nu l-am scos…

    Îl credeți pe un astfel de politician când scrie, în preambului noului Cod, astfel: „Prezentul cod se modifică şi se completează prin lege, care intră în vigoare în termen de minimum 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României”? Lăsând însă, două rânduri mai jos, și o „portiță” cât poarta iadului zicând: „În situația în care modificările și/sau completările se adoptă prin ordonanțe se pot prevedea termene mai scurte de intrare în vigoare, dar nu mai puțin de 15 zile de la data publicării”.

    Păi e de la începutul anului viitor sau de peste 15 zile?

    TeodoroviciSau când scrie „Impozitele şi taxele reglementate de prezentul cod se bazează pe următoarele principii: a) neutralitatea măsurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de investitori şi capitaluri, cu forma de proprietate, asigurând prin nivelul impunerii condiţii egale investitorilor, capitalului român şi străin;”, dar apoi, din textul codului, afli că unii sunt mai egali decât alții, că dacă nu faci rulaj 65.000 de euro pe an – câți antreprenori aflați la început au astfel de rulaj, de peste 5.000 de euro lunar, afară de cazul în care făceau comerț – plătești diferențiat? Și multe, multe altele.

    De ce are atât de mulți susținători acest Cod

    Briciul lui Occam în lectură Murphy zice că, dacă prostia e o explicație suficientă, n-are rost să cauți alta. Și, probabil că există mulți români care, manipulați de vuvuzelele din media și social media, cred că Victor Ponta vrea relaxare fiscal și niște oameni răi din țară sau din afara ei se opun. Dar există și oameni care au niște interese economice – absolut legitime altminteri – în legătură cu acest cod.

    De exemplu, specialiștii în (macro)economie. Avem deja un model: finalul guvernării Tăriceanu. L-am studiat, știm cum funcționează, de ce să nu-l folosim pentru a câștiga niște easy money? Trebuie doar să așteptăm momentul în care balonul – format din reduceri de fiscalitate, creșteri de salarii pentru bugetari (oricum sunt mai mari decât în mediul privat), pomeni electorale și lipsă de investiții, plus o politică prociclică dinspre BNR – se va sparge ca în 2009 și să „fim pe cash” (adică să avem disponibil de lichidități, personale sau ale celor de la care reușim să le atragem) atunci  va apărea „foamea de bani”, blocajul financiar specific intrării în recesiune.

    Însă tare mă tem că nu le va merge, chiar dacă Iohannis va promulga, constrâns, noul Cod Fiscal. Și asta pentru că recesiunea ce se prefigurează nu va mai debuta cu bani scumpi, ca în 2009, în contextual relaxării monetare fără precedent din UE și de la noi.

    În afară de aceștia, există pletora de „analiști” năimiți ai premierului, din așa-zisele televiziuni de știri sau ai diverselor grupări de interese și putere economică, pentru care blocarea accesului în piață pentru noi întreprinzători este crucială, întrucât nu și-au crescut averile prin competență și creativitate, ci atârnați la țâța generoasă a statului, ca mândri continuatori și moștenitori ai vechii Securități și ai fostului PCR.

    „Mândru că sunt român”, plătesc 68%. Dacă aș fi străin aș plăti 8%

    poantaPentru că, la o lectură atentă, noul Cod Fiscal exact asta face: îngreunează peste măsură antrprenoriatul, intrarea în piață a unor noi întreprinzători. Ceea ce, combinat cu descurajarea economisirii, deci a formării de capital românesc, prin politica de reducere a dobânzii practicată de BNR, va duce România în situația Greciei, de economie debilă, incapabilă să susțină dezvoltarea fără sprijin din afară. Ați auzit însă vreun stângist sau „mândru-că-sunt-român” să spună asta?

    Dar să-l lăsăm pe consultantul fiscal Adrian Bența să ne explice cum e cu „Mândru că sunt roman”, cu patriotismul de paradă, contrazis de deciziile de politică fiscală: „În același timp, un lucru iarăși negativ (…) este avantajarea străinilor și a capitalului străin față de capitalul românesc. Pe noul Cod Fiscal, cea mai ușoară impozitare o primește un patron străin ce are o microîntreprindere. Acesta achită un impozit însumat de 8% (3% impozit microintreprindere + 5% impozit pe dividend).

    Dacă este român, cea mai simplă impozitare pentru aceeași microîntreprindere este de 13,5% (3% microîntreprindere + 5% impozit pe dividend + 5,5% contribuția la sănătate)”.

    E de precizat aici că, dacă nu are alte venituri, atât românul cât și străinul trebuie să contribuie la un fond de pensii, de stat sau privat, precum și să-și facă asigurare de sănătate. Doar că orice comparație între aceste sisteme publice din România – cel de pensii împovărat de „pensiile speciale”, cum sunt cele pe care și le-au votat parlamentarii, care nu au la bază vreo contribuție; cel de sănătate afectat de ineficiența modului de funcționare a sistemului sanitar – și cele din țările ceva mai civilizate ne este defavorabilă. Mai ales că există încă probleme mari la plafonul deductibilității acestor cheltuieli.

    Doar-Ponta„Cea mai dură impozitare se aplică veniturilor realizate de PFA sau celor ce desfășoară activități independente, plătitoare de TVA, ce dorește să beneficieze de pensie întreagă: 19% TVA + 16% impozit pe venit + 5,5% contribuția la sănătate + 10,5% pensii + 15,8% tot la pensii pentru a beneficia de pensie întreagă. Astfel, observăm o impozitare în procent de 66,8% asupra încasărilor acestui PFA”, mai explică Adrian Bența.

    Din fericire, în Parlament au fost eliminate alte câteva măsuri al căror efect ar fi fost descurajarea antreprenoriatului, mai ales în cazul start-up-urilor, precum „amenda” de 1.530 de lei pe trimestru pentru firmele recalcitrante ce nu voiau să contribuie la scăderea șomajului, ca să dăm bine în statistici, prin angajarea de personal inutil. De asemenea, impozitarea mai mare a clădirilor în care își au sediul social firmele, chiar dacă nu desfășoară activități economice și nu plătesc întreținerea, a fost eliminată, se pare, de parlamentari.

    Liberali ziceți? Care liberali?

    PNL sageata in josCa o scurtă concluzie, acest nou Cod Fiscal nu este deloc „liberal”, așa cum se străduiesc să ne convingă domnul prim-ministru și analiștii săi, ci unul „conservator”. Adică preocupat să conserve privilegiile și averile câștigate de moștenitorii Securității și PCR și să împiedice apariția unei concurențe reale pentru aceștia.

    Dar e puțin probabil că va fi îndreptat în Parlament, această „pepinieră” de „justițiabili” și infractori. La fel cum e puțin probabil ca „noul”, „marele” PNL, compus din foști membri ai ALDE și Internaționalei Socialiste și plonjați în brațele (prea) largi ale Popularilor, să vină cu o viziune nouă, echitabilă, modernă și stimulativă pentru capitalul românesc și pentru economia țării.

    După cum se vede, n-am prea vorbit despre macrostabilitate și buget și ținte de deficit și MTO. Și știți de ce? Pentru că NU despre macrostabilitate este vorba, așa cum NU despre reducerea TVA este vorba. Ci de niște jocuri politice. Altfel, n-ar fi rău să fie bine și taxele să fie foarte aproape sau chiar zero. Oricum nu se întâmplă nimic bun până când risipa bugetară și corupția nu sunt reduse drastic. Va scădea TVA astăzi și se vor introduce alte taxe mâine. S-a mai întâmplat, amintiți-vă de taxa pe stâlp sau de acciza suplimentară. Știți de ce? Pentru că avem „cel mai bun guvern”.

    Cel mai bun guvern și performanțele sale. Niște date recente

    ponta mtoAșa zic și statisticile internaționale. În ceea ce priveşte eficienţa Guvernului, Executivul de la Bucureşti ocupă locul 101, sub Burkina Faso, Mozambic, Tanzania şi Uganda. La cheltuirea banilor publici, României îi revine un ruşinos loc 116, iar la infrastructură 106.

    România se clasează pe locul 79 la mediul de afaceri, într-un studiu KPMG care reflectă robustețea companiilor și capabilitățile antreprenoriale ale unei țări. Țara noastră a înregistrat un punctaj scăzut în privința mediului de afaceri (locul 95), reflectând dificultățile întâmpinate la deschiderea unei firme, nivelul de reglementare, legislația privind drepturile de proprietate și a contractelor, fiscalitatea și protecția investitorilor.  La sectorul financiar (eficiența finanțării companiilor și întreprinzătorilor) suntem pe locul 93.

    Sectorul guvernamental reprezintă însă pilonul cel mai slab al României din perspectiva indicelui de adaptabilitate la schimbare, la care țara se situează pe locul 86, în special datorită slabei planificări strategice a guvernului, dar și datorită administrării fiscale și bugetare deficitare.

    paradis fiscalAșa ne văd cei pe care-i consultă investitorii străini. Așa că, nici măcar pentru aceștia, deși au niște avantaje fiscale, nu neapărat nivelul taxelor este indezirabil, cât restul reglementărilor. Sigur, există și posibilitatea de a ne transforma în paradis fiscal prin scăderea accentuată a taxării sau eliminarea completă a acesteia. Dar asta doar dacă ieșim din UE.

    România n-a stat niciodată strălucit la educație economică și financiară, nici măcar printre antreprenori. Dar ceea ce am văzut în aceste zile este îngrijorător: pe de o parte fanatism lipsit de informație, pe de alta înțelegere a situației dublată de machiavelism. Manipularea de la referendumul din 2003 ne-a adus o sumedenie de blocaje ce au necesitat rezolvare la Curtea Constituțională, dar mandatul cincinal a fost pentru cine s-a nimerit, nu pentru cine s-a pregătit. Dacă DNA menține strocul, s-ar putea ca și reducerile de taxe – când vor veni – să fie la fel.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    One Response to TVA 19% ≠ Noul Cod Fiscal. MINCIUNILE, idioții utili și refacerea USL. Cine câștigă și cine pierde din această manipulare

    1. […] CJUE: Fondurile de pensii private au încălcat normele UE în domeniul concurenței • TVA 19% ≠ Noul Cod Fiscal. MINCIUNILE, idioții utili și refacerea USL. Cine câștigă și cine… • Barclays desființează 30.000 de joburi în următorii doi ani • Lionăchescu […]

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Scroll to top