• 4,6656

  • 3,9462

  • 4,0129

  • 165,6222

  • dlr

    Ucraina are nevoie de fonduri suplimentare faţă de cele obţinute deja de la FMI pentru a asigura creşterea economică a ţării, a declarat ministrul ucrainean de Finanţe, Natalie Jaresko, la o săptămână după ce Fondul a aprobat un pachet de bailout de 17,5 miliarde dolari pentru guvernul de la Kiev.

    „Pachetul pe care îl avem în acest moment va duce la stabilizarea sistemului financiar bancar, dar nu este suficient pentru a reporni şi susţine creşterea economică. Caut mai mult sprijin”, a declarat Jaresko într-un interviu pentru The Wall Street Journal.

    Săptămâna trecută, vineri, Ucraina a primit 5 miliarde de dolari de la Fondul Internaţional Monetar, reprezentând prima tranşă din împrumutul de 17,5 miliarde de dolari aprobat miercuri.

    Ajutorul face parte dintr-un program mai amplu, în valoare de 40 de miliarde de dolari, care ar trebui să includă sprijin din partea Statelor Unite şi Uniunii Europene, precum şi economii de 15 miliarde de dolari rezultate din negocierile cu deţinătorii de obligaţiuni ale statului ucrainean.

    Jaresko se întâlnesşte în această săptămână cu oficiali ai autorităţilor americane pentru a-i convinge că susţinerea Ucrainei va produce beneficii în plan geopolitic, conform Mediafax.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Scroll to top