• 4,6618

  • 3,8861

  • 3,8986

  • 164,0125

  • Franc elvetianUn bărbat de 34 de ani, din Piteşti, a fost găsit spânzurat, joi, primele verificări ale anchetatorilor arătând că bărbatul s-a sinucis după ce soţia sa l-a părăsit din cauza deselor certuri provocate de situaţia tot mai grea a familiei, care nu mai putea face faţă ratelor în franci elveţieni.

    Potrivit poliţiştilor argeşeni, un bărbat în vârstă de 34 de ani, din cartierul Găvana, din municipiul Piteşti, a fost găsit spânzurat, joi, principala ipoteză fiind aceea că bărbatul s-a sinucis din cauza problemelor familiale, transmite Mediafax.

    Conform unor surse judiciare, bărbatul era căsătorit şi avea un copil de trei ani, iar în ultimele zile relaţia cu soţia sa se deteriorase din cauza certurilor provocate de situaţia grea a familiei, în condiţiile în care cei doi aveau de plătit o rată în franci elveţieni.

    În urmă cu două zile, după ce bărbatul a lovit-o, femeia şi-a luat copilul şi l-a părăsit, mutându-se la o mătuşă, iar miercuri aceasta depusese la secţia numărul 2 de Poliţie Piteşti o plângere în care îşi acuza soţul de violenţă.

    Joi, când a mers acasă, femeia l-a găsit pe bărbat spânzurat de ţevile de la instalaţia de încălzire a apartamentului. Aceasta a anunţat Poliţia, care a deschis o anchetă în acest caz.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Scroll to top