• 4,6599

  • 3,8182

  • 3,9533

  • 163,5981

  • Vladimir PutinPreşedintele rus Vladimir Putin pare să fi fost ajuns de blestemele celor pe ale căror cadavre a călcat (la figurat, evident) pentru a ajunge la puterea absolută. Cel mai afectat de metodele lui Putin, fostul oligarh Mihail Hodorkovski, are parte şi de cea mai dulce răzbunare a sorţii.

    Hodorkovski tocmai a fost eliberat în acest an, după mai bine de 10 ani petrecuţi în arest şi mai apoi la închisoare, în urma unui proces pe care Occidentul l-a catalogat ca fiind unul politic. La eliberare nu a mai găsit însă mai nimic din imperiul pe care îi construise în anii 90.

    Printre activele pe care le-a pierdut în timpul procesului se numără şi una dintre cele mai mari bănci din Rusia, denumită la acel moment Bank Menatep. Aceasta a fost cumpărată de management în anul 2004, într-un moment în care Mihail Hodorkovski era după gratii, iar activele sale erau sechestrate şi apoi trecute în proprietatea statului rus, unul după altul.

    În 2004, numele băncii a fost schimbat în Trust National Bank, iar în momentul de faţă este una dintre băncile de dimensiune medie din Rusia, şi în acelaşi timp cea mai afectată de prăbuşirea recentă a rublei. Banca Naţională a fost nevoită să intervină şi să pună la bătaie nu mai puţin de 2,4 miliarde de dolari pentru a salva fosta bancă a lui Hodorkovski.

    Planul de salvare întocmit pentru Trust Bank este al doilea ca mărime din istoria ţării, iar banii plătiţi din conturile băncii centrale vin ca o palmă a destinului pentru Vladimir Putin, cel care a contribuit la schimbarea forţată de acţionariat din anul 2004.

    Un amănunt interesant este că nici îniante de 2004 banca nu a fost scutită de turbulenţe. În timpul crizei financiare din 1998, Bank Menatep a dat faliment, ulterior fiind reînfiinţată pe structura sucursalei din Sankt Petersburg, preluând activele băncii iniţiale, însă nu şi datoriile.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Scroll to top