• 4,6618

  • 3,8861

  • 3,8986

  • 164,0125

  • Rasvan Radu - CEO Unicredit

    Rasvan Radu – CEO Unicredit

    Cunoscută ca o bancă scumpă încă din perioada în care era deţinută de nemţii de la HVB, Unicredit Ţiriac nu se dezminte nici în prezent. Mai mult decât atât, pe lângă comisioanele care duc cu gândul la băncile occidentale, oferta pentru cei care vor să îşi deschidă un card sau un cont curent este neclară şi ascunde capcane.

    Comisionul de administrare pentru contul curent este de nu mai puţin de 7,5 lei pe lună, unul dintre cele mai mari, dacă nu chiar cel mai mare din sistemul bancar românesc. Există bănci care au comisioane de administrare mai mici pentru un an întreg.

    Ca şi cum nu ar fi de ajuns un comision de administrare enorm, dacă ai tupeul să îţi mai ceri banii înapoi trebuie să plăteşti 0,5%, dar nu mai puţin de 5 lei, pentru fiecare retragere.

    Pachetele de produse îi bagă deja în ceaţă pe potenţialii clienţi. Acestea includ un cont curent, card şi eventual alte produse, însă nu e deloc clar dacă la tarifele lunare percepute de bancă se mai adaugă şi comisionul de administrare de cont de 7,5 lei pe lună. De asemenea, nu e clar nici dacă ele includ sau nu comisionul anual de administrare pentru carduri, situat de regulă în jurul a 100 de lei pe an.

    Singurul pachet care conţine internet banking costă 12 lei pe lună, o sumă destul de consistentă. Ca şi cum nu ar fi de ajuns să plăteşti atâţia bani pentru a avea acces la un serviciu banal pentru secolul 21, dacă vrei să renunţi mai devreme de un an la pachetul respectiv trebuie să plăteşti alţi 55 de lei.

    La astfel de costuri, nu ne rămâne decât să sperăm că serviciile primite la schimb sunt unele excepţionale. Cunoscând însă sistemul bancar autohton, avem ceva îndoieli.

    Acest articol este proprietatea Pagina de Bănci și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

    Related Posts

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Scroll to top